Peste 4 milioane de euro - contribuţia OMV Petrom pentru proiectele de responsabilitate socială în 2016

C.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 iulie 2017

OMV Petrom a contribuit, anul trecut, cu peste 4 milioane de euro la programe dedicate comunităţilor din România. În cei 10 ani de responsabilitate socială, compania a investit peste 45 de milioane de Euro în proiecte de implicare în comunitate, potrivit unui comunicat de presă.

Anul trecut, peste 5.300 de persoane au urmat cursuri de dezvoltare personală şi profesională în domeniul educaţiei. Compania a continuat eforturile de susţinere a educaţiei profesionale prin programul România Meseriaşă, susţinând în 2016 primul raport de Politică Publică privind Învăţământul Profesional şi Tehnic. Programul de susţinere a viitorilor specialişti în ţiţei şi gaze - Şcoala Petroliştilor, a creat 3 noi clase în 2016, cu 84 de elevi şi 3 săli de clasă au fost reabilitate. Tabăra Meseriaşilor, programul de dezvoltare intensivă a viitorilor meseriaşi, a pregătit peste 270 de elevi şi 55 de profesori, acordând 40 de burse de studiu pentru un an.

320.000 de euro au fost alocaţi pentru crearea a 10 afaceri sociale în cadrul programului Fabricat în Ţara lui Andrei. În acelaşi timp, cele 10 business-uri au beneficiat de consultanţă timp de 1 an pentru dezvoltarea afacerii şi au fost create 21 de locuri de muncă. Competiţia Idei din Ţara lui Andrei a susţinut 8 proiecte educaţionale şi 5 proiecte de mediu, cu o finanţare totală de 150.000 de euro. Peste 150.000 de euro au mers către centrele de resurse ale comunităţii, iar în cadrul acestor iniţiative au fost generate 28 de locuri de muncă.

Peste 5.000 de voluntari, dintre care 4.000 angajaţi OMV Petrom şi din staţiile Petrom şi OMV, au participat în 2016 la peste 170 de proiecte de voluntariat cu acţiuni de ecologizare, culturale, de prevenţie şi prevenire, de reabilitare a locurilor de joacă şi parcuri sau donaţii. Campionatul de voluntariat a dus la finanţarea a 12 proiecte pentru comunitate, iniţiate de angajaţi ai OMV Petrom.

Peste 1.600 de angajaţi au susţinut peste 220 de ONG-uri în cadrul Campaniei 2%. Peste 400 de angajaţi au donat cadouri copiilor din familii defavorizate, în cadrul campaniei Fii şi tu Moş Crăciun.

În 2016, peste 6.000 de elevi, părinţi şi profesori au participat la cursuri de răspuns în cazul unei situaţii de urgenţă. Peste 2.500 de persoane (femei şi copii) au participat la screening-uri privind diferite afecţiuni.

Baza Aeromedicală SMURD Constanţa a fost inaugurată în 2016 şi este destinată activităţii de salvare cu elicopterul SMURD Constanţa. Asigură intervenţia de prim-ajutor şi de transfer de urgenţă către alte centre specializate din regiunea Constanţa şi de Sud-Est a României. Proiectul a fost realizat de către Fundaţia SMURD în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, RAJA SA Constanţa şi finanţat de către OMV Petrom, ExxonMobil şi venituri din 2%.

Alte proiecte desfăşurate de OMV Petrom de-a lungul anului 2016 au fost adresate performanţei în sport, mediului, marketingului legat de o cauză, cât şi dezvoltării infrastructurii locale, în special prin reabilitarea unor unităţi şcolare şi de sănătate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Chiar laudam Ziarul Bursa ca, spre deosebire de altii, nu face reclama mascata. Si ca pune mereu, ca un supratitlu, "Advertorial".

    Acum de ce ati uitat ?  

    PS : Nu Petromul a ajutat . A ajutat statul, prin legea sponsorizarii.

    Petromul nu a dat nimic de la el . A avut de ales intre a da bani statului roman si a dona diversor fundatii, facandu.si si reclama. 

    1. Ah, oare de ce nu te am in Redactie?!

      Daca as fi stiut ca nu-i un comunicat, ci un advertorial, as mai fi incasat si eu un ban! 

      Poate totusi este o alta favoare pe care o primeste ziarul bursa daca face reclama cu un articol aparent impartial si credibil. Poate raspunde la comentarii autorul articolului sa fim elucidati.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro