Piaţa de Capital

28 octombrie 2010

Respingerea moţiunii a "înverzit" preţurile futures de la Sibex

Decebal N. Todăriţă Piaţa de Capital / 28 octombrie 2010

După două zile dominate de o direcţie preponderent negativă şi de un fond de incertitudine care a ţinut investitorii futures în expectativă, penultima sesiune a săptămânii a readus creşterile, deschiderea fiind una "verde". Optimismul participanţilor vine în condiţiile liniştirii, cel puţin temporare, a contextului politic după ce ieri, în Parlamentul României, moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie a fost respinsă, Guvernul Boc rămânând în funcţie. Acest fapt a influenţat "înverzirea" cotaţiilor futures, singurul element necunoscut fiind, în acest moment, cât va rezista acest val de optimism, potrivit unui comunicat Sibex remis redacţiei.

GDP reduce indemnizaţia preşedintelui şi a membrilor CA

F.A.Piaţa de Capital / 28 octombrie 2010

Acţionarii societăţii Grupul Editorilor şi Difuzorilor de Presă din Bucureşti au hotărât, în cadrul AGA desfăşurată ieri, reducerea cuantumului indemnizaţiei membrilor Consiliului de Administraţie de la 1500 lei la 500 de lei, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Independenţa CNVM, subiect de tranşă a Băncii Mondiale

Independenţa CNVM, subiect de tranşă a Băncii Mondiale

ŞTEFANIA CIOCÎRLANZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 octombrie 2010

Ţara noastră a pierdut, deja, treizeci de milioane de euro din împrumutul de la Banca Mondială, deoarece nu a adoptat controversatul proiect de lege care consacră independenţa financiară şi politică a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Sistemului Pensiilor Private (CSSPP) şi a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Preţurile futures s-au înroşit la Sibex

F.A.Piaţa de Capital / 26 octombrie 2010

La Bursa din Sibiu, cea de-a doua şedinţă a săptămânii a fost una în care investitorii cu poziţii de vânzare au putut specula intens deprecierile de pe segmentul financiar şi al indicilor, mai exact de pe DESIF5 şi derivatul Dow Jones, se arată...

Scăderi pentru Dow Jones la debutul şedinţei Sibex

Decebal N. Todăriţă Piaţa de Capital / 26 octombrie 2010

La Bursa din Sibiu, cea de-a doua şedinţă a săptămânii s-a deschis pe minus pentru derivatele Dow Jones şi DESIF5, pe un fond crescut de prudenţă reflectat de volumul modest. Deschiderea "roşie" pentru contractul DEDJIA_RON a fost una...

<< mai multe ştiri >>
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo