PIAŢA VALUTARĂ  Euro s-a apreciat la 4,4158 lei

Andrei Stan
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 octombrie 2015

Euro a crescut, vineri, faţă de leu, cu 0,16 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4158 lei/euro.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,415 lei/euro şi un maxim de 4,422 lei/euro.

Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "mici", ne-au declarat surse bancare.

În ceea ce priveşte piaţa secundară a titlurilor de stat, curba randamentelor pe 3 ani a crescut cu 3 puncte de bază, ne-au precizat aceleaşi surse.

Pe pieţele externe, vineri în jurul orei 17:20, un euro era tranzacţionat la 1,1368 dolari, în scădere cu 0,16% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc vineri, până la acea oră, între un minim de 1,134 dolari şi un maxim de 1,1392 dolari.

Dolarul american s-a apreciat în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 2,92 bani, fiind cotat la 3,8861 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR a urcat la 4,0774 lei, de la 4,063 lei, valoare anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 147,0375 lei, în creştere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 146,9224 lei.

CURS DE SCHIMB (16 octombrie 2015)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb