"Piraeus Bank", interesată să preia "Proton Bank"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 octombrie 2008

"Piraeus Bank", a patra bancă din Grecia, analizează cumpărarea concurentei sale mai mici din ţară, "Proton Bank".

"Piraeus Bank" ia în calcul o propunere făcută de acţionarii , pentru o cooperare prin participaţie încrucişată", a anunţat creditorul, printr-un comunicat adresat Bursei din Atena. Instituţia a precizat că va da răspunsul în acest sens în termen de o zi.

Bursa din Atena a anunţat că, după publicarea răspunsului, va suspenda temporar tranzacţiile cu titlurile ambelor companii. Reprezentanţii Bursei au precizat că vor ridica suspendarea în cazul în care va fi făcut un anunţ detaliat.

Luni, cotidianul elen Imerisia informa că "Piraeus Bank" ar putea cumpăra "Proton Bank" la un preţ de 3 euro/acţiune, cu 24% mai mic decât cursul de închidere al acţiunilor băncii la data de 10 octombrie (3,96 euro).

"Piraeus Bank Group", concentrat în principal pe zona Europei de Sud-Est, dar şi pe centre financiare din Londra şi New York, este prezent în România, prin subsidiara "Piraeus Bank".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
40 de nopţi albe
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb