Premiul Nobel pentru Chimie 2026 : cum au reuşit doi chimişti să facă moleculele să „aleagă” o singură imagine în oglindă

M.P.
Miscellanea / 7 octombrie, 13:23

Sursă foto: http://nobelprize.org/

Sursă foto: http://nobelprize.org/

Academia Regală Suedeză de Ştiinţe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Chimie 2026 lui Henri B. Kagan şi Kenso Soai „pentru descoperirea efectelor neliniare şi a autocatalizei în sinteza organică asimetrică”, potrivit site-ului official nobelprize.org.

Unele molecule, printre care şi aminoacizii, pot exista în două variante care sunt imagini în oglindă una faţă de cealaltă. Deşi ambele forme sunt posibile din punct de vedere chimic, organismele vii folosesc aproape exclusiv una dintre ele. Originea acestei asimetrii chimice a fost, timp de decenii, o enigmă pentru oamenii de ştiinţă.

Pentru descoperirile care au contribuit la rezolvarea acestei probleme, Henri B. Kagan şi Kenso Soai au primit Premiul Nobel pentru Chimie 2026.

Chimiştii numesc homochiralitate proprietatea prin care sistemele biologice utilizează cu precădere o singură formă dintre două molecule care sunt imagini în oglindă. Termenul vine din greacă şi face trimitere la cele două mâini ale unei persoane: mâna stângă şi cea dreaptă sunt asemănătoare, dar nu se pot suprapune perfect, se precizează în comunicatul Nobel.

Acelaşi principiu se regăseşte la aminoacizi. Aceştia pot apărea în două variante, însă proteinele din celulele organismelor vii sunt construite aproape exclusiv folosind una dintre ele. Cealaltă formă este întâlnită foarte rar în natură.

Mult timp, chimiştii nu au ştiut cum ar putea apărea o astfel de preferinţă pentru o singură formă moleculară. Atunci când au încercat să producă molecule chirale în laborator, reacţiile chimice ofereau, de regulă, cantităţi egale din cele două variante. Pentru cercetare şi industrie, însă, era important să poată fi obţinută o singură formă, mai ales în cazul substanţelor farmaceutice. Cele două imagini în oglindă ale unei molecule pot avea efecte diferite atunci când interacţionează cu un organism.

Descoperirile recompensate cu Premiul Nobel pentru Chimie 2026 au făcut posibilă orientarea reacţiilor chimice astfel încât acestea să favorizeze formarea unei singure variante şi să ducă la homochiralitate.

„Henri Kagan şi Kenso Soai au oferit o soluţie unei enigme chimice vechi de peste un secol: cum poate apărea spontan homochiralitatea. Reacţiile chimice pe care le-au dezvoltat sunt spectaculoase”, spune Heiner Linke, preşedintele Comitetului Nobel pentru Chimie, citat de sursa menţionată.

Primul pas decisiv a fost făcut de Henri Kagan, în 1986. El a descoperit o nouă metodă de control al reacţiilor chimice, care i-a permis să obţină o proporţie mult mai mare dintr-una dintre cele două forme în oglindă decât se crezuse până atunci că este posibil.

Kenso Soai a continuat această linie de cercetare. În 1995, el a descris o reacţie chimică proiectată astfel încât să poată deveni homochirală. În 2003, a reuşit să demonstreze acest lucru printr-o reacţie în care se forma o singură variantă dintre cele două imagini în oglindă posibile.

Rezultatul a fost considerat o performanţă remarcabilă: până atunci, un asemenea control asupra formării unei singure forme chirale fusese observat în natură, în organismele vii, dar nu fusese obţinut printr-o reacţie chimică artificială.

Prin munca lui Kagan şi Soai, chimiştii au dobândit o înţelegere fundamentală asupra modului în care poate apărea homochiralitatea. Descoperirile lor au avut, de asemenea, un impact important asupra chimiei farmaceutice, unde controlul formei moleculare este esenţial pentru dezvoltarea şi producerea medicamentelor, potrivit comunicatului Nobel.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb