Proces amânat în cazul Vlad Pascu; judecătoarea a formulat cerere de abţinere

T.B.
Miscellanea / 18 aprilie

Proces amânat în cazul Vlad Pascu; judecătoarea a formulat cerere de abţinere

Judecătoarea dosarului lui Vlad Pascu a amânat, joi, procesul şi a formulat cerere de abţinere, solicitându-le colegilor săi magistraţi să o retragă din acest dosar, informează agerpres.

Potrivit sursei,"Doamna judecător a formulat cerere de abţinere. Pe scurt, solicită colegilor dânsei să o retragă din acest dosar. Cererile noastre de amânare, a mea şi a colegei mele, au fost formulate bazându-ne pe ceea ce a dispus Inspecţia Judiciară, respectiv sesizarea CSM, cu privire la suspendarea doamnei judecător, motiv pentru care s-a amânat termenul de astăzi, s-a dat un nou termen. Dacă se va admite cererea de abţinere, întreg procesul se va relua de la zero. Dacă doamna judecător va fi suspendată pe 24 aprilie, se va relua procesul de la zero. Dacă niciuna dintre cele două variante nu se va aplica, la termenul următor vor fi audiate părţile civile", a declarat avocatul familiilor victimelor, Adrian Cuculis, la ieşirea din Judecătoria Mangalia.

Noul termen de judecată a fost stabilit pe 9 mai, ora 10,00, potrivit sursei.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a amânat, pentru 24 aprilie, solicitarea Inspecţiei Judiciare de suspendare a judecătoarei Ancuţa Popoviciu din funcţie, pentru comportamentul său din timpul procesului, când a venit nepregătită şi a întrebat dacă unul dintre tinerii decedaţi se află în sala de judecată, notează agerpres.

În octombrie 2023, Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului, reaminteşte sursa.

Conform agerpres, "În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului", au transmis la acea dată procurorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb