Profit brut de 40,3 milioane RON la IBM România pentru anul trecut

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 6 iulie 2006

Filiala din România a grupului american IBM a realizat, anul trecut, un profit brut de 40,3 milioane de RON (circa 11 milioane de euro), în creştere cu 73,6% faţă de exerciţiul financiar anterior, potrivit datelor financiare ale companiei.

Cifra de afaceri netă a companiei s-a majorat anul trecut cu 14%, la aproximativ 167 milioane de RON (aproximativ 46 milioane de euro).

La nivel mondial, compania a anunţat recent o creştere de 22% a profitului în primul trimestru al anului, la 1,71 miliarde de dolari, pe fondul scăderii costurilor şi a avansului important al vânzărilor de microprocesoare pentru console de jocuri. Profitul net a fost mai mare cu 300 milioane de dolari faţă de perioada similară din 2005. IBM a vândut anul trecut divizia de computere personale companiei chineze Lenovo, în cadrul unei tranzacţii de 1,25 de miliarde, iar în anul 2002 a cedat divizia producătoare de hard-disk-uri grupului Hitachi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb