PROIECT COFINANŢAT DIN FONDURI EUROPENE România şi Italia, parteneriat pentru ocuparea şomerilor

Valentin Busuioc
Fonduri Europene #Resurse Umane / 15 aprilie 2015

Ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop a încheiat astăzi al doilea parteneriat transnaţional în proiectul "România suntem noi!", noul acord (semnat cu provincia italiană Perugia) vizând schimbul de bune practici şi transferul de expertiză privind incluziunea şi ocuparea şomerilor.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, potrivit unui conunicat trimis astăzi redacţiei.

Obiectivul acordului-cadru de parteneriat transnaţional îl reprezintă cooperarea şi colaborarea pentru consolidarea politicilor şi practicilor în ceea ce priveşte piaţa muncii din perspectiva dialogului social, precum şi încurajarea actorilor pieţei muncii din ţara noastră să se implice activ în promovarea ocupării şi incluziunii sociale a tinerilor, a vârstnicilor şi a altor categorii de grupuri vulnerabile.

Partenerii vor conveni asupra planului de acţiune şi a calendarului de implementare a activităţilor prevăzute în parteneriat, conchide comunicatul citat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2348
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1215
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.5279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb