Proprietarii de păduri, supăraţi pe inechităţile din Planul Naţional Strategic

O.D.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene #Mediu / 21 februarie

Proprietarii de păduri, supăraţi pe inechităţile din Planul Naţional Strategic

Proprietarii de păduri şi păşuni au o nouă supărare în raport cu strategiile Ministerului Agriculturii. Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România Nostra Silva este nemulţumită că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) alocă, prin Planul Naţional Strategic, de 8 ori mai mulţi bani bunăstării animalelor decât pădurilor. Potrivit federaţiei: "În anii 2023 - 2027, din fondurile UE de aproape 16 miliarde euro, o găină, un porc şi o vacă vor primi finanţări de zeci şi sute de ori mai mari decât un arbore, un pâlc de copaci sau un hectar de pădure. Totul din bani care sunt destinaţi pentru «mediu şi climă». (...) Din banii pentru «mediu şi climă» 736.250.000 euro se vor cheltui pentru bunăstarea animalelor (porc şi pasăre). Pentru toate pădurile României sunt prevăzuţi 87.826.166 euro. Aşadar, porcii şi găinile din România vor primi de 8 ori mai mulţi bani decât cele 6,427 milioane hectare de terenuri forestiere. (...) Ca urmare a acestei abordări iresponsabile faţă de păduri, Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România va relua, luni, acţiunile de protest, prin pichetarea Ministerului Agriculturii". Nostra Silva mai arată arată că, deşi MADR a dublat finanţarea alocată domeniului forestier prin Planul Naţional Strategic, de la 0,6% la 1%, acest procent este complet insuficient pentru nevoile pădurilor din România. Organizaţia propune pentru finanţare în Planul Naţional Strategic următoarele măsuri: susţinerea sistemelor silvo-pastorale de gestionare a terenurilor, pentru includerea într-un regim de gestionare durabilă a celor 500.000 de hectare de păşuni împădurite; susţinerea implementării reţelei de arii protejate Natura; investiţii în accesibilizarea fondului forestier şi tehnologie de exploatare prietenoasă cu mediul (fişa actuală a măsurii îi exclude de la finanţare pe proprietarii de păduri); angajamente voluntare pentru susţinerea efectului climatic şi de conservare a biodiversităţii; măsuri de susţinere a rezilienţei pădurilor la schimbările climatice, prin efectuarea lucrărilor de îngrijire şi refacerea arboretelor afectate de calamităţi; susţinerea extinderii suprafeţei pădurilor şi înfiinţarea de perdele. Din nefericire, nici în acest domeniu calea dialogului nu s-a dovedit a fi foarte eficientă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro