Raiffeisen Bank împreună cu partenerii săi invită fermierii să ia parte la GreenFields Academy

G.D.
Miscellanea / 7 iulie 2022

Raiffeisen Bank împreună cu partenerii săi invită fermierii să ia parte la GreenFields Academy

Încep înscrierile pentru ediţia a două a GreenFields Academy, program special conceput pentru agricultură sustenabilă, conform unui comunicat remis redacţiei. Pe parcursul acestuia, fermierii vor avea acces la bune practici, tehnologii inovatoare şi vor face schimb de experienţă, alături de profesionişti locali şi internaţionali ai companiilor şi asociaţiilor din agricultură, întrând în contact cu practicile fermelor performanţe din România.

Potrivit sursei citate, scopul programului este să contribuie la dezvoltarea unui cadru adecvat practicării durabile a agriculturii, prin conservarea apei, îmbunătăţirea calităţii solului prin lucări minime, exploatarea covoarelor vegetale şi a culturilor verzi de acoperire, reducerea cantităţii de inputuri aplicate la hectar, agricultură circulară, conservarea resurselor şi a biodiversităţii, sechestrarea carbonului în sol, utilizarea agriculturii digitale şi a celei de precizie - toate acestea ţînând cont de indicatorii de profitabilitate ai fermelor.

"Sustenabilitatea este un domeniu care face parte din viaţă noastră de zi cu zi. Suntem încântaţi să anunţăm organizarea celei de-a două ediţii a programului, deschizând porţile unei noi promoţii de fermieri care se vor alătură celor care practică deja agricultură conservativă şi regenerativă. Anul acesta avem în plan să selectăm ferme care inovează şi care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a agriculturii, punându-le la dispoziţie o curricula tehnică non-comercială bogată, axată pe accesul la experienţele din câmp şi tehnologii de ultima ora", a declarat Laurenţiu Asimionesei, reprezentant al companiei AMAZAG, fondator al GreenFields Academy.

GreenFields Academy va include o grupa de 20 de fermieri selectaţi din toate zonele României, care pentru 8 luni de zile vor lua parte gratuit la program. Curricula cursului constă într-un mix de predare online şi reuniuni tehnice organizate în câmp şi este formată prin integrarea informaţiilor provenite direct de la specialiştii locali şi internaţionali ai companiilor şi fermelor partenere, cu cele furnizate de Patrick Valmary, consultant în agricultură integrată durabilă şi partener al proiectului, subliniază sursa citată.

"Suntem încântaţi de experienţă ediţiei precedente a programului, lucru care ne motivează să dezvoltăm şi să îmbogăţim şi mai mult planul de învăţare pentru nouă generaţie de fermieri participanţi. Greenfields Academy este o iniţiativa unică pentru agricultură românească, prin care fermierii noştri se pot adapta mai bine noilor condiţii de climă şi rentabilitate. Ne bucurăm să fim parteneri în acest program şi să contribuim la practicarea sustenabilă a agriculturii." a declarat Raluca Nicolescu, director IMM la Raiffeisen Bank.

Înscrierile în program au început şi se desfăşoară în perioada 30 iunie - 5 august. Fermierii o pot face direct pe site-ul programului (www.greenfields.ro), unde pot consulta şi detaliile de desfăşurare ale programului, criteriile de eligibilitate şi cele de admitere, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb