Raport ECA: Finanţarea de un miliard de euro pentru inovarea agricolă nu îşi atinge ţintele

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 27 februarie

Raport ECA: Finanţarea de un miliard de euro pentru inovarea agricolă nu îşi atinge ţintele

English Version

Finanţarea cu un miliard de euro de Uniunea Europeană, în perioada 2014-2022, a Parteneriatului european pentru inovare privind productivitatea şi durabilitatea agriculturii (PEI-AGRI), considerat „instrument esenţial pentru inovare”, nu şi-a atins ţintele, potrivit unui raport de audit publicat ieri de Curtea Conturi Europeană (ECA).

În teorie, PEI-AGRI trebuia să aducă fermierii, cercetătorii şi consultanţii la aceeaşi masă pentru a produce soluţii concrete, aplicabile în ferme; în practică, auditorii europeni au constatat că prea multe proiecte au ocolit exact nucleul dur al inovării: nevoile reale ale fermierilor.

Mesajul Curţii este tăios: numeroase proiecte sprijinite „nu au avut cu adevărat potenţial de inovare sau un impact practic”, iar rezultatele au suferit pentru că „nu s-a pus accent suficient pe nevoile fermierilor şi pentru că nu au fost îndeajuns diseminate”.

Cifrele sunt greu de ignorat: dintr-un eşantion de 70 de proiecte analizate în Spania, Franţa, Ţările de Jos şi Polonia, mai mult de un sfert nu erau nici măcar direct legate de nevoile fermierilor, iar peste jumătate au eşuat în a genera inovaţii de succes. Doar aproximativ jumătate dintre proiectele care au testat idei inovatoare au diseminat efectiv rezultatele cheie, deşi obligaţia exista clar în arhitectura programului.

Joao Leao, membrul Curţii responsabil de audit, a declarat: „Inovarea este un imperativ dacă se doreşte ca sectorul agricol să îşi îmbunătăţească sustenabilitatea economică, socială şi de mediu. Instrumentul utilizat de UE pentru a stimula inovarea la nivel de fermă ar fi putut aduce rezultate mai consistente în raport cu banii cheltuiţi. S-au ratat unele oportunităţi deoarece nu au fost luate în considerare nevoile practice ale fermierilor, deşi şansele de succes ar fi fost mult mai mari dacă fermierii ar fi fost implicaţi în mod direct”.

Din raportul de audit întocmit de ECA reiese că proiectele cu rezultate solide au avut câteva trăsături comune: au implicat activ fermierii, au integrat cercetarea în soluţii practice şi au demonstrat încă din faza de proiectare că pot produce rezultate utile.

„Auditul nostru a arătat ce funcţionează bine: inovaţiile de înaltă calitate au provenit în principal din proiecte care au implicat activ fermierii, le-au abordat nevoile, au integrat cercetarea în soluţii agricole practice şi au demonstrat clar, de la început, potenţialul de a produce rezultate utile”, a subliniat Joao Leao, în conferinţa de presă susţinută ieri după amiază cu prilejul prezentării rezultatelor raportului.

Cu alte cuvinte, reţeta succesului era cunoscută, dar nu a fost aplicată sistematic.

Raportul evidenţiază şi o problemă structurală: selecţia proiectelor. „Potenţialul de inovare nu a constituit un factor decisiv în selectarea proiectelor”, se arată în documentul citat, care menţioneză că anumite criterii, precum utilitatea rezultatelor sau aplicabilitatea pe scară largă, au jucat adesea un rol secundar.

ECA acuză: Rezultatele inovării din bani publici, fără diseminare

În aceste condiţii, care au favorizat lipsa unei concurenţe reale pentru finanţare, şi în lipsa unor proceduri de evaluare mai exigente, unele proiecte au primit bani europeni deşi existau semnale timpurii că nu vor livra inovaţii autentice, susţin auditorii ECA. Ei au identificat inclusiv situaţii de „efect de balast” (deadweight), adică investiţii care probabil ar fi fost realizate şi fără sprijin public, diminuând astfel valoarea adăugată a fondurilor UE.

Mai mult, experţii Curţii de Conturi Europeană arată că numai jumătate dintre proiecte au transmis mai departe cunoştinţele create, iar dintre cele 18 proiecte care au generat rezultate utile, doar 6 au condus la inovaţii adoptate pe scară largă, astfel că inovaţii promiţătoare au rămas captive în cercuri restrânse, fără efectul de multiplicare care justifică investiţiile publice.

Comisia Europeană, în răspunsurile oficiale trimise către ECA, adoptă un ton conciliant şi recunoaşte explicit validitatea criticilor. „Comisia este de acord cu Curtea în ceea ce priveşte importanţa concentrării asupra nevoilor de inovare ale fermierilor şi ale altor practicieni. Pentru ca proiectele să genereze cunoştinţe utile pentru practică, este esenţial ca fermierii şi partenerii relevanţi să fie implicaţi activ pe tot parcursul proiectului”, se arată în documentul de poziţie. Executivul european acceptă recomandările Curţii şi promite ajustări în viitoarea Politică Agricolă Comună.

Mai mult, Comisia subliniază că lecţiile auditului sunt deja integrate în propunerile pentru perioada post-2027. „Comisia consideră că, în conformitate cu modelul de inovare interactivă propus pentru PAC 2028-2034, un proiect PEI-AGRI ar trebui să se bazeze pe nevoile specifice ale fermierilor, ale deţinătorilor de păduri şi ale actorilor rurali”, se arată în documentul de poziţie, în care repreprezentanţii Executivului comunitar mai menţionează că „identificarea precisă a acestor nevoi reale pe teren poate ridica diverse provocări”. În privinţa riscului inerent inovării, Comisia avertizează realist: „Toate proiectele de inovare implică un risc natural de eşec, care poate fi doar parţial atenuat şi trebuie acceptat având în vedere natura lor de tip trial-and-error”.

Contextul financiar face ca aceste concluzii să fie cu atât mai sensibile. Dacă în vechiul cadru bugetar PEI-AGRI a beneficiat de aproape un miliard de euro, în actualul MFF alocarea urcă la aproximativ 1,6 miliarde de euro, ceea ce amplifică presiunea pentru rezultate măsurabile. În joc nu este doar eficienţa cheltuirii banilor europeni, ci capacitatea agriculturii UE de a rămâne competitivă într-un mediu global marcat de schimbări climatice, presiuni pe costuri şi transformări tehnologice accelerate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0955
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3204
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5756
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8465
Gram de aur (XAU)Gram de aur718.2819

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb