Raport: România şi Bulgaria au cele mai ieftine credite ipotecare din regiune

A.F.
Comunicate de presă / 28 octombrie, 10:45

Raport: România şi Bulgaria au cele mai ieftine credite ipotecare din regiune

România şi Bulgaria au cele mai ieftine credite ipotecare din regiune luând în considerare salariile medii la nivel naţional şi costurile cumpărării unui apartament cu două camere printr-un credit ipotecar contractat pe o perioadă de 25 de ani, potrivit unui raport realizat de către brokerul online Ipotecare.ro.

Astfel, rata medie lunară a unui credit ipotecar necesar pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Bucureşti, finalizat de cel puţin 30 de ani şi în afara zonelor semi-centrale, deţine un procent de aproximativ 48% din salariul mediu net la nivel naţional. Valoarea indicelui Ipotecare.ro este în creştere faţă de nivelul de 45% înregistrat în primăvară, în principal ca urmare a creşterii preţurilor locuinţelor.

În analiza Ipotecare.ro a fost luată în calcul cumpărarea unui apartament cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi utili, cu o valoare de 100.000 de euro, şi o dobândă fixă de 5,55% - nivel mediu înregistrat pentru creditele ipotecare acordate în Bucureşti în luna octombrie a acestui an.

O valoare mai bună la nivel regional a indicatorului rată/salariu se înregistrează doar în Sofia, unde rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere deţine un procent de 43% din salariul mediu înregistrat în Bulgaria.

Pe de altă parte, creditele ipotecare sunt mai accesibile în Bucureşti decât în Atena, unde rata medie deţine o pondere de 62% din salariul mediu din Grecia, decât în Budapesta, unde rata medie reprezintă 72% din salariul mediu din Ungaria sau faţă de Chişinău, unde rata ipotecară medie deţine un procent de 78% din salariul mediu înregistrat în Republica Moldova. În acelaşi timp, valoarea indicelui Ipotecare.ro este de 82% în Varşovia şi de 97% în Praga.

”România este singura ţară din Uniunea Europeană în care media dobânzilor ipotecare este mai redusă comparativ cu dobânda de referinţă stabilită de băncile centrale locale. În statele din vestul Europei se înregistrează dobânzi ipotecare mai mici deoarece creditele sunt în euro iar inflaţia este mai redusă, ceea ce a permis Băncii Centrale Europene să reducă Euribor la 2%. În estul Europei, inclusiv în România, se înregistrează rate ale inflaţiei mult mai ridicate, ceea ce duce la dobânzi mai mari dar şi la o creştere mai accentuată a preţurilor locuinţelor, rezultând astfel un nivel rată/salariu mai slab faţă de cel înregistrat în primăvară. România câştigă însă prin costuri asociate semnificativ mai mici, de la comisioane la taxe şi impozite”, a comentat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions, partenerul exclusiv al Ipotecare.ro.

Cea mai redusă valoare a indicatorului rată/salariu este înregistrată în Berlin şi Roma, unde rata ipotecară medie deţine o pondere de 38% din salariile medii de la nivel naţional. Indicatorul Ipotecare.ro are o valoare de 41% în Viena, 42% în Madrid şi 47% în Amsterdam. Pe de altă parte, rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Londra şi Paris deţine ponderi de 86% - 87% în salariile medii înregistrate la nivel naţional.

În analiză a fost luată în calcul cumpărarea unui apartament cu două camere mass market, cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi, finalizat de cel puţin 30 de ani şi amplasat în afara zonelor centrale şi semi-centrale ale mai multor capitale din Uniunea Europeană. De asemenea, a fost luat în calcul un credit ipotecar pe o perioadă de 25 de ani, cu un avans de 15% şi cu o dobândă fixă în primii cinci ani, fără a include costurile asociate, precum comisioanele, taxele notariale sau asigurările. Pentru stabilirea dobânzii au fost luate în calcul creditele ipotecare cu dobândă fixă de la primele trei bănci din fiecare stat analizat.

În primele opt luni din 2025 au fost acordate în total la nivel naţional credite ipotecare în valoare de 7,4 miliarde de euro potrivit datelor Băncii Naţionale, în creştere cu 34% comparativ cu perioada similară a anului trecut, acestea incluzând însă şi refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările. Numărul caselor şi apartamentelor vândute în primele nouă luni din 2025 la nivel naţional a fost cu 0,3% mai mic comparativ cu perioada similară din 2024, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Ipotecare.ro este un broker exclusiv online de credite, care utilizează multipli algoritmi de calcul pentru a genera cea mai optimă opţiune de finanţare pentru fiecare situaţie specifică. SVN Romania | Credit & Financial Solutions este unul dintre cei mai importanţi brokeri de credite ipotecare din România, cu un volum de 210 milioane de euro credite ipotecare intermediate în primele nouă luni din 2025. Compania are o reţea de 30 de birouri la nivel naţional.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0844
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3591
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8074
Gram de aur (XAU)Gram de aur549.7673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb