RBS sprijină "Recicleta"

F.A.
Companii #Mediu / 19 august 2011

RBS România a devenit principalul partener al proiectului "Recicleta", iniţiat de ViitorPlus - Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă, în Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Proiectul respectă principiile dezvoltării durabile, ceea ce presupune armonizarea aspectelor economice, sociale şi ecologice. Emisiile de carbon generate în etapa de transport al hârtiei în vederea reciclării sunt neutralizate prin plantarea de copaci.

Marijana Vasilescu, Director Comunicare şi Marketing, RBS România a declarat: "Noi reciclăm de peste cinci ani în România şi vrem să îi încurajăm şi pe alţii să facă acest lucru. Angajaţii RBS România sunt familiarizaţi cu atitudinea eco, deoarece la birou folosim hârtie reciclată, becuri eficiente energetic, iar reţeaua informatică a băncii este dotată cu un program care permite închiderea automată a computerelor în afara orelor de program".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb