Abonament gratuit

RECOMANDĂRI DE LA UE PENTRU INDUSTRIILE MARI CONSUMATOARE DE ENERGIE CE vrea o economie circulară şi neutră din perspectiva impactului asupra climei

Ziarul BURSA #Internaţional #Energie /

Obiectivele trebuie îndeplinite până în 2050

Comisia Europeană a publicat, ieri, recomandările unui grup de experţi privind modul de transformare a industriilor mari consumatoare de energie ale UE, astfel încât acestea să contribuie la atingerea, până în 2050, a obiectivelor la nivelul UE privind o economie circulară şi neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Aceste obiective au fost prezentate în strategia Comisiei intitulată "O planetă curată pentru toţi" în noiembrie 2018.

Grupul de experţi este alcătuit din reprezentanţi ai 11 sectoare industriale, care sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din consumul de energie al industriei UE, cum ar fi industria aluminiului, a oţelului şi a cimentului.

Acestea au elaborat un cadru politic care urmăreşte obţinerea unui echilibru adecvat între ambiţiile europene privind clima şi necesitatea ca industriile noastre să rămână competitive. Contribuţia acestora va alimenta viitorul Pact ecologic european al Comisiei şi strategia industrială a UE, relatează Agerpres.

Comisarul pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elzbieta Bienkowska, a declarat: "Industriile UE sunt partenerii noştri în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor legate de climă şi de circularitate şi le felicit pentru angajamentul lor. O economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei nu este doar o necesitate pentru generaţiile viitoare. Ea este sinonimă şi cu crearea de oportunităţi imense în ceea ce priveşte inovarea, creşterea economică şi crearea de locuri de muncă".

Recomandările includ acţiuni care ar putea furniza pieţei semnalele adecvate pentru a atrage noi investiţii şi pentru a ajuta întreprinderile să pună în aplicare soluţii rentabile în vederea realizării neutralităţii climatice.

Ele se axează, de asemenea, pe necesitatea de a asigura o tranziţie echitabilă, subliniază importanţa înzestrării lucrătorilor cu competenţele adecvate pentru viitor şi a sprijinirii comunităţilor care depind de aceste industrii în ceea ce priveşte gestionarea tranziţiei.

Recomandările evidenţiază, în special, principalii factori de succes în cadrul a trei priorităţi, printre care crearea de pieţe pentru produse circulare şi neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei, de exemplu prin utilizarea mai strategică a achiziţiilor publice pentru a selecta produse şi servicii durabile.

Acest aspect este prevăzut în revizuirea din 2014 a normelor, oferind autorităţilor publice competenţa de a utiliza achiziţiile publice pentru a atinge obiective de mediu, societale sau inovatoare atunci când achiziţionează bunuri şi servicii. Experţii subliniază, de asemenea, necesitatea de a-i ajuta pe consumatori să facă alegeri în cunoştinţă de cauză.

Se recomandă elaborarea de proiecte-pilot pe scară largă privind tehnologiile curate, cu scopul de a le introduce pe piaţă. Acestea ar trebui să fie sprijinite cu fonduri UE şi să beneficieze de un acces mai uşor la finanţare privată.

În plus, se recomandă trecerea la surse de energie şi la materii prime alternative neutre din punct de vedere climatic. Acest lucru ar necesita, de exemplu, asigurarea accesului la astfel de surse şi a disponibilităţii acestora la preţuri competitive la nivel mondial, cartografierea infrastructurii energetice şi a ofertei de energie şi promovarea principiului "eficienţa energetică pe primul loc".

Grupul de experţi recomandă, de asemenea, înfiinţarea unui observator al tranziţiei industriale, având scopul de a monitoriza progresele înregistrate de industrie în direcţia neutralităţii climatice şi de a furniza orientări.

La începutul anului viitor, Comisia va prezenta recomandările statelor membre, în cadrul Consiliului "Competitivitate" al UE, precum şi Parlamentului European.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

13 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8344
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0836
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4894
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3431
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.5118

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie