REDPORT anunţă rezultate financiare record pentru primele zece luni ale anului 2025, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Compania a înregistrat prevânzări de locuinţe şi preînchirieri în valoare totală de 50 de milioane de euro, cu 25% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, menţinându-şi tendinţa de creştere spectaculoasă din ultimii ani.
Avansul semnificativ din acest an are în prim-plan lansarea proiectului VITALITY EST, unul dintre cele mai ample demersuri de regenerare urbană din estul Bucureştiului. Proiectul a generat un interes ridicat în rândul clienţilor REDPORT, atât din partea celor care îşi doresc o locuinţă modernă într-o zonă bine conectată, cât şi din partea investitorilor care vizează randamente sigure şi constante.
„Rezultatele obţinute în primele 10 luni din 2025 confirmă direcţia corectă a strategiei REDPORT. Am reuşit să ne consolidăm poziţia pe piaţă printr-o creştere de 25% anul acesta faţă de 2024 şi datorită încrederii clienţilor şi partenerilor noştri. Creşterea vânzărilor cu un sfert faţă de anul trecut, într-un context economic complex, demonstrează că piaţa imobiliară din Capitală are un potenţial foarte ridicat atunci când oferă calitate, o locaţie cu multiple beneficii şi o viziune de dezvoltare coerentă şi pe termen lung”, declară Cosmin Savu-Cristescu, CEO şi fondator REDPORT.
REDPORT operează astăzi un portofoliu complet, care acoperă toate segmentele pieţei rezidenţiale: mid-range (reprezentat de proiectul VITALITY EST), upper-high (prin THE LEVEL APARTMENTS), şi premium (prin INFINITY NORD, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din Capitală).
Această diversificare strategică este unul dintre principalii factori de creştere şi consolidare pe piaţă ai companiei. Cele trei proiecte oferă un echilibru perfect între volume de vânzări şi cicluri de dezvoltare.
„Portofoliul nostru cross-segment ne permite să ne adresăm atât familiilor tinere, cât şi investitorilor. Dezvoltăm într-un ritm care asigură o dinamică sănătoasă a cererii şi ofertei. Bucureştiul rămâne una dintre cele mai accesibile capitale europene, cu o cerere solidă, o ofertă limitată şi un stoc rezidenţial care, în mare parte, depăşeşte 60 de ani vechime, cu suprafeţe mici şi la standarde care nu sunt aliniate vieţii moderne. Aceste elemente susţin nevoia reală de locuinţe noi şi construiesc premisele pentru o creştere sustenabilă”, explică Sorin Ioan Blaga, Chief Commercial Officer REDPORT.
VITALITY EST, proiectul care a stârnit cel mai mare interes al publicului în 2025, este conceput ca un ansamblu integrat ce va creşte vizibil standardele de locuire din zona de est.
„VITALITY EST este mai mult decât un nou proiect imobiliar, este o investiţie în viitorul Capitalei. Este cel mai amplu proiect al nostru demarat până acum şi principalul motor al creşterii REDPORT în 2025”, adaugă Sorin Ioan Blaga.
Amplasat în apropierea Parcului Pantelimon şi a lacurilor din zonă, proiectul cuprinde 500 de unităţi rezidenţiale, distribuite în mai multe faze de dezvoltare, alături de spaţii comerciale, zone verzi, şi facilităţi pentru educaţie şi sport în proximitate.





















































Opinia Cititorului