Regia Autonomă de Drumuri Municipale Arad cere declanşarea stării de insolvenţă

F. A.
Companii #Construcţii / 13 august 2009

Regia Autonomă de Drumuri Municipale (RADM) Arad, al cărei acţionar unic este Consiliul Local Arad, a cerut declanşarea procedurii de insolvenţă, din cauza datoriilor mari acumulate şi a lipsei de comenzi pentru lucrări, transmite corespondentul NewsIn.

Conducerea RADM a informat Primăria Arad despre situaţia în care se află, menţionând că pierderile unităţii depăşeau, la sfârşitul anului trecut, 2,2 milioane de lei. În adresa trimisă primăriei se menţionează că în anul 2008 s-au finalizat mai multe contracte încheiate la sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007, documente care nu prevedeau actualizarea preţurilor în concordanţă cu creşterea înregistrată la materiile prime, combustibili, energie, servicii. De asemenea, în adresă mai este menţionat că în contractul de întreţinere şi reparaţii pentru 2008, încheiat la începutul anului, nu sunt prevăzute preţuri actualizate, fiind păstrate cele ale anilor precedenţi şi acumulându-se pierderi majore.

"Începând cu luna martie 2008, când de fapt condiţiile meteo au permis demararea lucrărilor, preţul la combustibili şi o serie de materii prime a crescut exploziv. În cazul în care utilajele şi mijloacele de transport sunt uzate moral şi fizic, înregistrând consumuri duble faţă de cele noi, creşterea înregistrată la preţul motorinei a avut un impact major asupra cheltuielilor. În aceste condiţii, la lucrările executate în anul 2008 s-au înregistrat costuri suplimentare foarte mari, care au condus la finele anului la pierderi de 2.204.343 de lei. Acest lucru, precum şi încasarea cu întârziere a contravalorii lucrărilor a dus la neplata furnizorilor de materiale şi servicii sau plata cu întârziere a acestora", a afirmat Caius Parpală, directorul Regiei Autonome Drumuri Municipale Arad.

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3864
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4241
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8331
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.7182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb