Administraţia preşedintelui american Donald Trump a ameninţat că va reduce sprijinul agenţiilor federale pentru Smithsonian, marcând cea mai recentă escaladare a sa împotriva instituţiei, relatează Reuters.
O scrisoare a secretarului de interne al SUA, Doug Burgum, şi a directorului Consiliului pentru Politică Internă al Casei Albe, Vince Haley, adresată consiliului de administraţie al Smithsonian, susţine că agenţiile federale „nu pot continua, în deplină conştiinţă, să sprijine Smithsonian sub conducerea actuală, de exemplu împrumutând artefacte pentru expoziţii, facilitând procese de achiziţii şi acordând granturi discreţionare”, relatează Reuters.
Administraţia Trump a ameninţat anterior, de asemenea, că va reduce finanţarea federală pentru Smithsonian, liderul de la Casa Albă exprimându-şi nemulţumirea faţă de ceea ce a numit concentrarea excesivă a instituţiei asupra cât de rea a fost sclavia, relatează Reuters.
Smithsonian este un vast muzeu, un complex de cercetare şi un spaţiu expoziţional de prim rang pentru istoria şi cultura SUA, cu 21 de muzee, galerii şi Grădina Zoologică Naţională, informează Reuters. Instituţia nu a făcut niciun comentariu imediat cu privire la scrisoare, potrivit Reuters.
Istoricii şi susţinătorii drepturilor civile au denunţat atacurile lui Trump asupra instituţiei, spunând că astfel de măsuri riscă să inverseze progresul social şi să submineze recunoaşterea unor etape critice ale istoriei SUA, relatează Reuters.
Trump a ordonat, de asemenea, instalarea de panouri în faţa Muzeului Naţional de Istorie Americană al instituţiei pentru a reflecta criticile administraţiei sale la adresa acesteia, iar administraţia sa a lansat anul trecut o analiză a unor muzee, relatează Reuters.
Secretarul Smithsonian Institution, Lonnie Bunch, a declarat că un raport al Casei Albe care acuza Muzeul Naţional de Istorie Americană de „antiamericanism abia disimulat” şi „activism politic extrem” a fost o caracterizare nedreaptă a activităţii sale, relatează Reuters.
Scrisoarea, datată vineri, susţinea că Smithsonian ar fi încălcat legile antidiscriminare prin practici privind diversitatea şi solicita conducerii Smithsonian să se întâlnească cu administraţia Trump pentru a răspunde criticilor acesteia, relatează Reuters.
Trump a luat măsuri drastice împotriva iniţiativelor privind diversitatea din administraţie şi din sectorul privat şi a susţinut că astfel de practici sunt discriminatorii împotriva persoanelor albe şi a bărbaţilor, relatează Reuters. Represiunea a fost condamnată de activiştii pentru drepturile civile, care spun că iniţiativele abordează inegalităţile istorice pentru grupuri precum minorităţile etnice, comunitatea LGBT şi femeile, informează Reuters.
Scrisoarea a fost dezvăluită anterior de revista The Atlantic, notează Reuters.




















































Opinia Cititorului