Creşterile bruşte ale preţurilor la alimente şi energie ar putea deveni mai frecvente, iar astfel de crize menţin aşteptările inflaţioniste la niveluri ridicate, agravează sărăcia şi afectează stabilitatea economică, potrivit unui studiu publicat marţi de Fondul Monetar Internaţional, relatează publicaţia Reuters, citată de Agerpres.
FMI a analizat măsurile adoptate de guverne în ultimele trei decenii pentru a limita şocurile de preţ, precum şi un nou model care ţine cont de faptul că gospodăriile cu venituri mici sunt mai expuse inflaţiei, deoarece cheltuiesc o proporţie mai mare din venituri pe produse de bază, conform sursei.
Deşi astfel de creşteri masive de preţuri au fost rare în trecut, ele au devenit o sursă repetată de tensiuni economice şi sociale în ultimii cinci ani, pe fondul războiului din Ucraina şi al conflictului din Orientul Mijlociu, potrivit publicaţiei.
Noul model al FMI indică o inflaţie cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât cea calculată prin indicatorii standard. Potrivit estimărilor, aproximativ 23 de milioane de persoane suplimentare au ajuns sub pragul sărăciei extreme în perioada 2021-2024, comparativ cu estimările anterioare, conform sursei.
„Pe scurt, crizele costului vieţii... afectează stabilitatea preţurilor, reduc nivelul de trai şi amplifică inegalitatea”, a declarat Chiara Maggi, economistul FMI care a coordonat studiul, potrivit publicaţiei menţionate.
Instituţia a constatat că aşteptările privind inflaţia pe termen scurt şi mediu cresc în timpul crizelor şi rămân peste nivelurile de dinaintea acestora chiar şi la trei ani de la declanşare. Aşteptările pe termen de cinci ani cresc iniţial moderat, dar se menţin ridicate, ceea ce poate determina ulterior majorarea dobânzilor, conform sursei.
FMI consideră că transferurile ţintite către populaţia vulnerabilă reprezintă cea mai eficientă modalitate de protejare a gospodăriilor, fără distorsionarea semnalelor transmise de preţuri. În schimb, măsurile precum plafonarea preţurilor şi reducerea taxelor pe consum pot costa de trei până la şase ori mai mult, iar subvenţiile pentru producători pot ajunge să coste de 22 de ori mai mult, potrivit publicaţiei.
Instituţia avertizează şi asupra riscului ca subvenţiile generalizate să devină mai puţin eficiente dacă sunt aplicate simultan de mai multe ţări. Subvenţiile acordate producătorilor pot fi deosebit de ineficiente în statele în curs de dezvoltare, deoarece pot reduce preţul unor produse destinate exportului, ceea ce înseamnă că contribuabilii interni ajung să subvenţioneze consumatorii din alte ţări, conform sursei.
Shantayanan Devarajan, profesor la Universitatea Georgetown şi fost economist al Băncii Mondiale, a avertizat că statele în curs de dezvoltare se confruntă cu presiuni suplimentare din cauza preţurilor ridicate la petrol, îndatorării, costurilor de finanţare şi efectelor fenomenului meteorologic super El Nino, potrivit publicaţiei.
„Situaţia survine într-un moment în care creşterea economică generală în ţările cu venituri mici a atins cel mai scăzut nivel din istorie”, a declarat Devarajan, care a cerut reforme pentru stimularea creşterii economice şi reducerea efectelor conflictului din Orientul Mijlociu, conform sursei.




























































Opinia Cititorului