Elon Musk a declarat că va stabili preţuri accesibile pentru serviciul de internet prin satelit Starlink în India pentru a concura cu serviciile low-cost ale companiei Reliance Jio, controlată de Mukesh Ambani, escaladând atacurile la adresa miliardarului rival cu doar câteva zile înainte ca societatea-mamă a companiei Jio să lanseze cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) din istoria ţării, transmite agenţia de presă Reuters.
Jio Platforms, care deţine divizia de telecomunicaţii, vizează o evaluare de 106 miliarde de dolari în cadrul ofertei publice. La fel ca firma Starlink, deţinută de SpaceX, propriul proiect de comunicaţii prin satelit al companiei Jio aşteaptă, de asemenea, autorizaţia finală de securitate pentru a se lansa. Serviciile ieftine de date mobile au reprezentat reţeta de succes a expansiunii Jio pe piaţa indiană, model aplicat de Musk în ţări precum Kenya pentru a concura operatorii locali, în timp ce SpaceX plănuieşte intrarea directă pe piaţa telefoniei mobile, începând cu Statele Unite.
Deşi nu a menţionat nivelul tarifelor pentru India, unde datele mobile costă în jur de 8 cenţi per gigabyte, situându-se printre cele mai mici preţuri la nivel global, miliardarul american a explicat politica tarifară vizată: „Obviously, if Starlink is too expensive in India, no one will buy it, so SpaceX will need to make pricing affordable” („Evident, dacă Starlink este prea scump în India, nimeni nu îl va cumpăra, aşa că SpaceX va trebui să practice preţuri accesibile”), a scris Elon Musk sâmbătă pe platforma sa de socializare X.
În continuarea mesajului său, patronul SpaceX a adăugat integral: „The reality is that competition would greatly benefit the average citizen in India by giving them more choices, as it always does. Ambani's profits will be lower, but he is not going out of business” („Realitatea este că o concurenţă ar aduce mari beneficii cetăţeanului de rând din India oferindu-i mai multe opţiuni, aşa cum se întâmplă întotdeauna. Profiturile lui Ambani vor fi mai mici, dar el nu va da faliment”), menţionează sursa citată.
Declaraţiile reprezintă cea mai recentă reacţie dintr-o serie de postări pe reţeaua X în care Musk a acuzat executivul condus de premierul Narendra Modi şi pe omul de afaceri Mukesh Ambani că blochează accesul Starlink pe una dintre cele mai mari pieţe de internet din lume pentru a avantaja liderul local Jio. Vineri seara, Musk l-a ironizat deschis pe rivalul său, adresându-i-se cu apelativul „Prime Minister Ambani” („Prim-ministrul Ambani”) şi întrebându-l dacă ar „consider allowing Starlink to compete” („lua în considerare să permită companiei Starlink să concureze”). Guvernul Indiei a respins existenţa vreunei părtiniri în procesul de autorizare, subliniind că cele trei iniţiative prin satelit, inclusiv Starlink şi Jio, sunt în aşteptarea avizului final de securitate, în timp ce reprezentanţii Reliance nu au răspuns solicitărilor de comentarii, notează Reuters.




























































Opinia Cititorului