Reuters: Kremlinul salută întâlnirea dintre Lavrov şi Rubio

A.M.
Internaţional / 20 iulie, 13:26

Reuters: Kremlinul salută întâlnirea dintre Lavrov şi Rubio

Kremlinul transmite că salută contactele diplomatice dintre ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat american, Marco Rubio, la reuniunea asociaţiei ASEAN de la Manila, conform agenţiei de presă Reuters.

Secretarul de stat american efectuează o vizită în capitala filipineză în perioada 19-23 iulie şi îşi exprimă disponibilitatea pentru o întrevedere în marja acestui eveniment oficial, notează publicaţia citată.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, indică faptul că Moscova favorizează o asemenea discuţie bilaterală, transmite sursa menţionată.

„Contacte prin intermediul ministerelor de externe şi al canalelor diplomatice sunt, desigur, în mare parte de natură tehnică, dar, dacă ar fi să existe contact la nivelul miniştrilor de externe, noi l-am saluta, cu siguranţă”, a declarat Peskov , conform agenţiei de presă.

Reprezentantul Moscovei adaugă faptul că instituţiile prezidenţiale din Rusia şi Statele Unite ale Americii nu înregistrează contacte în ultimele zile, notează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. China si Rusia niste nulitati. Se vede ca SUA este jupanul lumii. Chinezii si rusii nu sunt in stare sa se apere pe ei. Ce sa mai vorbim de aliatii lor.

    1. Text propagandistic slabut, identic cu =

      - Rusii nu au arme,soldatii rusi mor de foame daca nu fura gaini, 

      - soldatii rusi fura din frigidere/masini de spalat cipurile,  

      ptr. armele lor "moderne",  

      - bunicutele din Ucraina doboara dronele rusesti cu borcane de gem,  

      - Putin acusica moare de 4 ani de toate bolile posibile,  

      Rusia de 4 ani da faliment economic total,  

      - Zelenski de 2 ani porneste Marele Contraatac cu toate super armele+banii,  

      de la 32 de tari NATO,si va aduce pe Putin in lanturi la Curtea 

      Internationala de Justitie.

      “In trei zile suntem la Kiev”, “totul decurge conform planului”, “sanctiunile ne intaresc”, mujicia e “benzinaria” lumii, ho,ho,ho…cascadorii rasului mujicii astia:-)

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb