Reuters: Mark Carney spune că AtkinsRealis are şanse să participe la construirea unei centrale nucleare în Turcia

S.C.
Internaţional / 23 octombrie, 20:02

Sursă foto: Wikipedia/Mark Carney

Sursă foto: Wikipedia/Mark Carney

Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre potenţialii parteneri pentru construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian Mark Carney, într-o vizită la Istanbul, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Declaraţia a fost făcută în contextul consolidării relaţiilor dintre Canada şi Turcia, două state membre NATO, care au convenit să ridice nivelul cooperării bilaterale la cel de „parteneriat strategic”. Este prima vizită bilaterală a unui prim-ministru canadian în Turcia şi are loc în condiţiile în care Ottawa caută să-şi diversifice relaţiile comerciale internaţionale şi să reducă dependenţa economică de Statele Unite, conform sursei.

Parteneriatul semnat la Ankara vizează comerţul şi investiţiile, apărarea, securitatea şi energia, cele două ţări urmăresc să creeze locuri de muncă şi să ofere companiilor canadiene şi turceşti noi oportunităţi de colaborare, potrivit publicaţiei.

Întrebat despre posibilitatea implicării Canadei în proiectul celei de-a doua centrale nucleare turceşti, pentru care Ankara a purtat discuţii şi cu reprezentanţi ai Coreei de Sud, Rusiei, Chinei şi Japoniei, Carney a subliniat că decizia finală aparţine guvernului turc, premierul canadian a apreciat însă că perspectivele ţării sale sunt mai bune decât în trecut, conform sursei.

„Dacă ne-aţi fi întrebat acum un an care sunt şansele, am fi spus că sunt foarte mici. Acum, însă, sunt şanse. Desigur, există o competiţie reală”, a declarat Carney, adăugând că o decizie ar putea fi luată înainte de sfârşitul anului, potrivit publicaţiei.

Carney a evidenţiat tehnologia nucleară canadiană CANDU, parteneriatele cu firme turceşti, inclusiv din sectorul construcţiilor, şi posibilitatea dezvoltării unor componente ale lanţului de aprovizionare, potrivit premierului, aceste elemente fac din oferta AtkinsRealis „o propunere extrem de atractivă”, informează sursa.

Tehnologia CANDU este utilizată în România de compania Nuclearelectrica, România fiind singura ţară din Europa în care sunt operate reactoare de acest tip, notează publicaţia menţionată.

Prima centrală nucleară a Turciei, construită la Akkuyu, în provincia mediteraneeană Mersin, este realizată de compania rusă de stat Rosatom, în baza unui acord în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari, semnat în 2010. Săptămâna trecută, Rosatom a anunţat că estimează punerea în funcţiune a primului reactor până la sfârşitul anului, conform sursei.

Ankara intenţionează să construiască a doua centrală nucleară în regiunea Sinop, pe coasta Mării Negre, şi are în vedere un al treilea proiect în Tracia, în nord-vestul ţării, potrivit publicaţiei citate.

Participarea AtkinsRealis la proiectul de la Sinop ar reprezenta o oportunitate importantă pentru industria nucleară canadiană, într-un context în care Turcia analizează mai multe oferte internaţionale pentru dezvoltarea infrastructurii sale energetice, conform sursei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb