Siria se aşteaptă ca negocierile cu Israelul să fie reluate în curând pe marginea unui acord de securitate despre care speră că va duce la retragerea Israelului de pe teritoriul sirian, a declarat un ministru sirian şi a îndemnat Israelul să profite de o „oportunitate istorică”, deoarece uşa pentru diplomaţie este deschisă, relatează Reuters.
Într-un interviu acordat Reuters sâmbătă la Damasc, la câteva zile după ce Israelul a bombardat o bază aeriană siriană, ministrul de externe Asaad al-Shaibani a accentuat de asemenea, că prioritatea Damascului este oprirea atacurilor israeliene şi că sunt necesare măsuri de consolidare a încrederii în această direcţie, transmite Reuters.
Washingtonul încearcă de peste un an să încheie un acord de securitate între Israel şi guvernul preşedintelui sirian Ahmed al-Sharaa, un nou aliat al SUA în Orientul Mijlociu, adaugă Reuters. Dar acest lucru s-a dovedit a fi evaziv, deoarece Israelul a trimis trupe pe teritoriul sirian şi a atacat active guvernamentale, invocând ameninţări la adresa securităţii sale, mai adaugă Reuters.
Shaibani a declarat că negocierile referitoare la acordul de securitate au fost îngheţate de la începutul războiului din Iran, dar se aşteaptă ca acestea să fie reluate, informează Reuters. Contactul dintre Siria şi Israel a fost întrerupt după atacul asupra bazei aeriene, a spus el, potrivit sursei citate.
„Credem că ar trebui să existe contact, în special cu o parte care ameninţă constant securitatea Siriei. Dar dacă acest contact nu aduce rezultate, atunci nu avem nevoie de el. În prezent, nu avem încredere în Israel.”, a spus Shaibani, conform Reuters.
Biroul prim-ministrului israelian nu a răspuns solicitărilor de comentarii, precizează Reuters.
Sharaa a declarat că Siria nu reprezintă o ameninţare pentru alte ţări, Damascul concentrându-se pe reconstrucţia după 14 ani de război, transmite Reuters.
Oficialii israelieni au vorbit despre o serie de potenţiale pericole în Siria de la răsturnarea lui Bashar al-Assad, unii descriindu-i pe noii conducători drept jihadişti abia deghizaţi anul trecut, chiar dacă Sharaa a stabilit legături strânse cu SUA, informează Reuters.
În zilele de după căderea lui Assad în 2024, Israelul a ocupat teritorii în sud-vestul Siriei, invocând necesitatea de a-şi proteja cetăţenii împotriva atacurilor, şi a bombardat zeci de situri militare siriene, adaugă Reuters.
„Israelul a încercat să-şi menţină securitatea prin forţă brută şi nu a reuşit nicăieri. Cred că negocierile vor fi reluate în curând”, a spus Shaibani, potrivit sursei menţionate.
Nu a fost stabilită nicio dată, precizează Reuters.
„SUA încearcă în mod constant să pună presiune pe Israel pentru a reveni la masa dialogului”, a adăugat el, potrivit Reuters.
„Este foarte greu să pariezi pe Israel„. Dar Siria are „o speranţă foarte mare” de a construi relaţii stabile cu vecinii săi. Siria îşi întinde mâna pentru înţelegeri, pentru pace, pentru diplomaţie” şi stabilitate regională.”, a spus Shaibani, întrebat cât de optimist este, conform sursei.
Tensiunile legate de Siria au fost amplificate marţi, când Israelul a bombardat baza aeriană Abu al-Duhur, declarând că Damascul este pe cale să permită desfăşurarea forţelor turceşti acolo, însă Siria şi Turcia au negat afirmaţia, relatează Reuters.
Shaibani a spus că Siria respectă preocupările Israelului în materie de securitate, dar că Israelul trebuie să le respecte pe cele ale Siriei, inclusiv utilizarea de către Israel a spaţiului său aerian, raidurile şi arestările israeliene în sud, informează Reuters.
Acesta a spus că, pe la începutul anului, părţile „căzuseră de acord pe hârtie asupra a aproape tot” în ceea ce priveşte un acord de securitate care ar impune Israelului să înceteze să atace Siria şi care era legat de retragerea sa din teritoriul confiscat după căderea lui Assad, transmite Reuters.
Acordul ar include mai multe zone de securitate pe teritoriul sirian, în apropierea graniţei cu Israelul, inclusiv o zonă tampon unde ar fi prezentă doar Organizaţia Naţiunilor Unite şi altele unde forţele siriene s-ar desfăşura cu diferite grade de forţă, precizează Reuters.
El a spus însă că Israelul a încercat să evite implementarea şi a adăugat că nu a văzut că „au avut voinţa reală de a ajunge la un acord”, potrivit sursei citate.
Siria şi Israelul se află, din punct de vedere tehnic, în stare de război din 1948. Israelul a preluat Înălţimile Golan de la Siria într-un război din 1967, adaugă Reuters.
„Prioritatea acum este de a „opri agresiunea israeliană chiar înainte de a ajunge la un acord de securitate. Atunci poate putem deschide discuţiile despre pace şi despre Golan”, a spus Shaibani, conform sursei menţionate.
Emisarul special al SUA pentru Siria, Tom Barrack, a declarat marţi că Washingtonul lucrează la stabilirea unui mecanism de prevenire a conflictului dintre Israel, Turcia şi Siria, adaugă Reuters. Shaibani a declarat că nu există încă un acord cu privire la mecanism, care, a spus el, trebuie să oprească atacurile şi să deschidă calea pentru acordul de securitate, în loc să „înrădăcineze ocupaţia israeliană”, conform sursei citate.
Departamentul de Stat al SUA nu a răspuns imediat solicitării de comentarii, precizează Reuters.
Shaibani a declarat că Israelul a bombardat Abu al-Duhur chiar şi după ce Siria a transmis mesajul că nu va fi o bază turcească, informează Reuters. Siria se bazează pe sprijinul Turciei în ceea ce priveşte instruirea şi cooperarea militară, a spus el, menţionând că acesta este şi cazul Iordaniei, Arabiei Saudite şi altor ţări, potrivit Reuters. Damascul a fost recunoscător pentru sprijinul Turciei în reconstrucţia armatei sale „şi nu vom renunţa la sprijin”, a mai spus acesta, conform Reuters.















































Opinia Cititorului