Reuters: Nici Rusia, nici Ucraina nu respectă armistiţiul declarat unilateral de Moscova

T.B.
Internaţional / 8 mai, 08:27

Reuters: Nici Rusia, nici Ucraina nu respectă armistiţiul declarat unilateral de Moscova

Ministerul rus al apărării a comunicat vineri dimineaţa că apărarea antiaeriană a doborât după miezul nopţii 264 de drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, inclusiv în cea a capitalei, transmite Reuters.

Moscova a declarat unilateral un armistiţiu în 8 şi 9 mai, când în Rusia se sărbătoreşte victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, relatează Reuters.

Încetarea focului ar fi trebuit să intre în vigoare de la miezul nopţii, potrivit Reuters.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat însă vineri că forţele ruse au continuat să lovească poziţiile de pe frontul din Ucraina, ceea ce arată că Rusia nu a făcut nici măcar „o încercare aparentă de a înceta focul pe front”, informează Reuters.

Kievul propusese săptămâna aceasta un armistiţiu pe termen nelimitat începând din 6 mai, care nu a fost respectat de Rusia, potrivit Reuters.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Putin nu paraseste bunkerul, vine sosia nr.2.

    Va fi o parada militara austera asa cum ii sta bine unei tari aflate in declin economic si uman. 

    Anul acesta nu vor aduce tancuri la parada, dar vor fi prezentate noile crematorii mobile rusesti, ultimul racnet al tehnicii militare putiniste. 

    1. Inteligenta Artificiala ar putea rezolva deficitul de inteligenta de la Kremlin...

      Sobolanul a avut toate datele sa transforme Rusia intr-o superputere economica, dar i-a dus pe rusi direct la cosul de gunoi al istoriei.

      China abia asteapta sa puna mana pe resursele energetice si de apa potabila ale Siberiei. Si nu, nu va fi niciun fel de razboi, China nici nu trebuie sa ceara ceva, Putin si urmasul lui Putin se vor vinde ieftin pentru ca nu au de ales.  

      O radiografie clara a viitorului Rusiei.

      Doar China are de castigat din slabirea Rusiei...

      Fiinca rabdarea chinezeasca e proverbiala. 

      Pe de alta parte, faptul ca sustine agresiunea Rusiei pentru ca sa-si vulnerabilizeze economic partenerii comerciali din Occident nu suna bine pentru viitorul Chinei. Cine o sa le mai cumpere produsele in viitorul apropiat ?

      Sau poate ca domnul presedinte pe viata Xi Jinping nu mai este interesat de afaceri ci se pregateste pentru cu totul altceva in viitorul apropiat ? Sincer, nu prea are logica ce face acum... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb