Reuters: Petrolier atacat de o dronă navală în Marea Neagră

T.B.
Internaţional / 7 octombrie, 11:00

Sursa - Unplash

Sursa - Unplash

Un petrolier sub pavilion liberian, Aframax Rio, a luat foc în largul coastei ruse a Mării Negre după ce ar fi fost atacat de o dronă navală, iar echipele de intervenţie i-au salvat pe cei 23 de membri ai echipajului, a anunţat Ministerul Transporturilor din Rusia, citat de Reuters.

Echipajul era format în întregime din cetăţeni indieni şi nu au fost raportate persoane rănite, a precizat ministerul rus într-un mesaj publicat pe Telegram, potrivit Reuters.

Pompierii dispuneau de suficiente mijloace pentru stingerea incendiului după ce intensitatea acestuia a scăzut, a mai transmis Ministerul Transporturilor, conform agenţiei Reuters.

Autorităţile regionale ruse din localitatea Sirius anunţaseră anterior izbucnirea incendiului la bordul petrolierului, relatează Reuters.

Plajele din Sirius, localitate situată în regiunea Krasnodar, în sudul Rusiei, au fost închise publicului, au declarat autorităţile locale, citate de Reuters.

Atacul anunţat de Moscova survine după ce trei nave comerciale au fost atacate luni şi marţi în apele din largul coastelor României şi Bulgariei, iar Ucraina a acuzat Rusia pentru aceste incidente, relatează Reuters.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb