Un număr record de 20 de mărci auto chinezeşti participă săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, fapt care demonstrează modul în care aceşti producători au devenit o ameninţare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegaţia chineză din acest an este de două ori mai numeroasă comparativ cu ediţia anterioară, iar numelor consacrate, precum BYD şi Chery, li se alătură mărci noi, precum Aito şi Avatr, notează agenţia de presă.
Salonul Auto de la Paris are loc într-un moment crucial pentru industria europeană de profil. Vânzările producătorilor europeni în China au scăzut drastic după pandemia de COVID-19, în timp ce producătorii chinezi, care se confruntă cu încetinirea cererii interne şi sunt practic excluşi de pe piaţa americană, şi-au îndreptat atenţia către Europa, relatează publicaţia.
„Chinezii spun: Trebuie să încercăm să dominăm Europa, pentru că în SUA nu putem face nimic. Dacă SUA ar fi permis accesul producătorilor auto chinezi, Europa... nu ar mai fi fost un câmp de luptă atât de disputat”, a declarat Brad Kunz, partener în cadrul firmei de consultanţă Grant Thornton Stax, conform sursei citate.
Datele furnizate de compania Schmidt Automotive Research arată că mărcile chinezeşti deţineau o cotă de 10,7% din piaţa europeană în al doilea trimestru, în creştere de la 5,7% cu un an în urmă, şi au depăşit rivalii japonezi, care au intrat pe piaţa europeană în anii '70, arată agenţia de presă. Presiunea exercitată de concurenţa chineză, combinată cu cererea europeană scăzută, tarifele vamale impuse de Statele Unite şi costurile legate de electrificare, îşi pun amprenta asupra producătorilor auto europeni. Grupul Volkswagen elimină mii de locuri de muncă şi analizează închiderea unor fabrici pentru reducerea costurilor, în timp ce compania rivală din segmentul de lux BMW disponibilizează la rândul său mii de angajaţi, menţionează publicaţia.
Uniunea Europeană a impus tarife vamale pentru maşinile complet electrice fabricate în China în urmă cu doi ani, însă producătorii chinezi au ripostat şi şi-au extins oferta către modele cu motor pe combustie şi hibride cu încărcare la priză (plug-in). Mărcile chinezeşti au reprezentat peste 26% din piaţa vest-europeană a vehiculelor hibrid plug-in în al doilea trimestru, în creştere de la doar 2,2% în urmă cu doi ani, precizează sursa citată. Industria auto europeană solicită în prezent impunerea unor tarife vamale pentru vehiculele hibrid plug-in chinezeşti, în timp ce Uniunea Europeană lucrează la o legislaţie cu prevederi de tipul „Fabricat în Europa”, care impune niveluri minime de conţinut local pentru eligibilitatea vehiculelor electrice la subvenţii importante sau la contracte guvernamentale, transmite agenţia de presă. Producătorii auto europeni concurează cu rivalii chinezi pentru cota de piaţă, dar încearcă în acelaşi timp valorificarea ascensiunii acestora, prin urmare le pun la dispoziţie capacităţi de producţie în fabrici subutilizate şi accesează tehnologia lor pentru vehicule electrice. Corporaţia Stellantis a încheiat, de exemplu, un parteneriat cu grupul chinez de stat Dongfeng, relatează publicaţia.
„Europenii joacă un fel de joc dublu”, a afirmat Pedro Pacheco, vicepreşedinte de cercetare la compania Gartner, potrivit sursei citate.
Producătorii auto chinezi au devenit competitori redutabili în domeniul tehnologiei vehiculelor electrice, însă producătorii europeni pregătesc o ripostă printr-o nouă generaţie de modele electrice mai accesibile din punct de vedere financiar, informează agenţia de presă.
„Acest salon auto va fi probabil cel mai important din regiune de la începutul pandemiei. Este platforma pe care europenii o folosesc pentru a le transmite chinezilor că sunt încă puternici şi pregătiţi”, a spus Felipe Munoz, analist auto, arată publicaţia.
Relansarea modelului Citroen 2CV de către grupul Stellantis, eveniment programat în cadrul salonului, pune la încercare noile reglementări care permit producătorilor auto renunţarea la anumite dotări în scopul ofertei de vehicule electrice mai accesibile şi al contracarării concurenţei chineze, menţionează sursa citată. Apariţia mărcilor chinezeşti a contribuit la revigorarea saloanelor auto, după o perioadă în care interesul unor producători tradiţionali a scăzut. Prezenţa numeroasă la evenimentul din Paris reflectă presiunea tot mai mare asupra producătorilor auto din ambele tabere, care concurează asiduu pentru clienţi pe o piaţă tot mai aglomerată, transmite agenţia de presă.
„Într-un fel, dacă nu eşti prezent la salon, nu vinzi”, a declarat Francois Roudier, secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile, relatează sursa citată.



























































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 09.10.2026, 10:27)
„Corporaţia Stellantis a încheiat, de exemplu, un parteneriat cu grupul chinez de stat Dongfeng”
Dongfeng ăsta, manufacturează în China modelele Jeep și Peugeot pentru piața exclusiv numai chineză !
:
Leapmotors International (Stellantis deține 51% din acționariat) manufacturează în China componentele (la fel cum Horse și Bosch manufacturează componentele). Aceste componente, numite knock-down-kits sunt puse pe vapor și trimise în Saragoza, Spania unde sticlăria, șasiul și tăblăria este ștanțată și combinată cu knock-down-kit:urile venite cu vaporul. Rezultatul = automobilul B10
:
săptămîna aceasta, am observat pe televiziunile românești, spoturi publicitare Leapmotor B10 la preț de 29700EUR (pentru un automobil care este „spaniol”).