Un petrolier sub pavilion maltez, ce are la bord 40.000 de tone de motorină din Rusia, se îndreaptă către New York conform acordului încheiat cu Moscova de preşedintele american Donald Trump, arată vineri date preluate de Reuters de la LSEG, compania care operează bursa din Londra.
Înţelegerea lui Trump cu omologul său rus Vladimir Putin este una din tentativele de a reduce preţul motorinei în SUA înaintea alegerilor parlamentare parţiale din 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului prezidenţial, precizează Reuters Liderul de la Casa Albă a suspendat în acest scop o parte din sancţiunile împotriva Rusiei şi a determinat ţări din Europa să deblocheze o parte din rezervele petroliere, ameninţând că în caz contrar va sista exporturile de motorină din Statele Unite, relatează Reuters.
Petrolierul de capacitate medie Agioi Fanendes transportă motorină cu conţinut foarte redus de sulf din portul rusesc Primorsk de la Marea Baltică, de unde a pornit în 22 octombrie, arată datele de navigaţie, potrivit sursei citate. Din acelaşi port au plecat luna trecută transporturi de petrol şi către alte destinaţii, încă neclare; conform LSEG, cele mai multe petroliere au indicat rute către Gibraltar, coastele Atlanticului sau Port-Said din Egipt, la ieşirea către Marea Mediterană a Canalului Suez, transmite Reuters.
Pentru a putea onora înţelegerea cu Trump, Rusia şi-a suspendat la rândul său interdicţia privind exporturile de motorină, pentru a putea livra acest carburant către Statele Unite şi pieţele internaţionale, precizează Reuters.
Conform anunţului făcut de preşedintele american în 9 octombrie, ruşii urmau să exporte imediat 300.000 de tone (2,25 milioane de barili) de motorină, încă 500.000 de tone în noiembrie şi încă un milion de tone „imediat după aceea”, informează Reuters.
Vicepremierul rus Aleksandr Novak a declarat săptămâna trecută că ţara sa îşi va putea creşte anul acesta exporturile de motorină până la nivelul uzual de 3-3,5 milioane de tone pe lună, aminteşte Reuters.
După ce Uniunea Europeană a instituit un embargou total asupra importului de produse petroliere din Rusia, începând cu februarie 2023, principalele destinaţii pentru exporturile ruseşti de motorină au fost Brazilia şi Turcia, precum şi unele ţări africane, adaugă Reuters. Washingtonul şi Bruxellesul au aplicat Moscovei sancţiuni în urma invaziei forţelor ruse în Ucraina, începută în februarie 2022, mai adaugă Reuters.




























































Opinia Cititorului