Reuters: Vaticanul va construi o centrală de energie regenerabilă în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro

Z.B.
Internaţional / 22 august, 10:55

Reuters: Vaticanul va construi o centrală de energie regenerabilă în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro

Vaticanul va construi o centrală de energie regenerabilă în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro (117 milioane de dolari), care ar putea alimenta Sfântul Scaun în termen de doi ani prin intermediul unui sistem care combină energia solară cu agricultura, au declarat surse implicate în discuţiile cu privire la proiect, relatează Reuters.

Se aşteaptă ca centrala agrovoltaică să aibă o capacitate de 80 până la 90 de megawaţi, precizează sursa citată. În astfel de centrale, panourile solare sunt montate la câţiva metri deasupra solului, astfel încât culturile să poată creşte sub ele, umbra contribuind la reducerea evaporării şi protejând plantele de vremea extremă, informează Reuters.

O comisie mixtă italo-vaticană s-a întrunit la începutul acestei luni pentru lansarea proiectului la complexul Santa Maria di Galeria, deţinut de Vatican, de la periferia nord-vestică a Romei, după ce Italia a ratificat un acord bilateral din 2025 pentru dezvoltarea sitului în acest an, transmite sursa citată.

Oficialii nu au dezvăluit detalii despre costul, capacitatea sau calendarul proiectului după întâlnire, adaugă Reuters. Sursele implicate în discuţii au declarat că finalizarea centralei ar putea dura între 18 şi 24 de luni, inclusiv autorizaţiile şi procedurile administrative, mai adaugă Reuters.

Vaticanul nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii, precizează Reuters.

Centrala este proiectată pentru furnizarea energiei electrice staţiei de transmisie a Radio Vatican şi pentru contribuirea la autosuficienţa energetică a Statului Cetăţii Vaticanului, potrivit Reuters.

Sursele au declarat că energia electrică ar putea fi utilizată şi de proprietăţi legate de Sfântul Scaun, inclusiv spitalul Bambino Gesù din Roma, transmite Reuters. Vaticanul nu va beneficia de stimulentele financiare disponibile gospodăriilor şi întreprinderilor italiene care instalează energie solară, informează sursa menţionată. Orice surplus de energie electrică va fi pus la dispoziţia Italiei, conform aceleiaşi surse.

Panourile solare de urmărire ar acoperi aproximativ 200 de hectare, aproape jumătate din situl Santa Maria di Galeria, a declarat una dintre cele două surse, transmite Reuters.

Proiectul a fost o prioritate pentru regretatul Papă Francisc, primul suveran pontif care a acceptat consensul ştiinţific referitor la schimbările climatice şi a fost aprobat de Papa Leon al XIV-lea, relatează Reuters.

Acordul bilateral dintre Italia şi Cetatea Vaticanului a extins la proiectul agrovoltaic statutul special acordat deja instalaţiilor Radio Vatican, inclusiv scutiri de la taxele şi impozitele publice italiene, potrivit sursei citate.

Legea de ratificare a Italiei prevede că punerea în aplicare a acordului nu trebuie să ducă la nicio sarcină nouă sau suplimentară asupra finanţelor publice, precizează Reuters.

Contractele pentru lucrări vor fi scoase la licitaţie în următoarele săptămâni, conchide Reuters.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb