REVISTA PRESEI 04.04.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 04 aprilie 2016

ADEVARUL

Raluca Prună, Ministrul Justiţiei în faţa primei moţiuni

Deputaţii dezbat, luni, la ora 17.00, moţiunea simplă "Drepturile omului nu sunt un lux!" îndreptată împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, demersul ALDE fiind calificat de liberali drept "comic", în timp ce Liviu Dragnea a spus că PSD nu susţine moţiuni simple, ci va cere remanieri. Cei 53 de semnatari ai moţiunii ALDE fac referire la declaraţia ministrului Justiţiei, din 14 martie, imediat după adoptarea OUG privind interceptările. Ministrul Raluca Prună scria atunci pe pagina sa de Facebook că: "OUG adoptată vineri nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective. Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic". Printre semnatari se numără şi social-democraţii Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă, dar şi parlamentari UDMR, în frunte cu preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

Jandarmi cu puşti semiautomate în metroul din Bucureşti

Luptători de la Brigada Specială a Jandarmeriei, înarmaţi cu puşti semiautomate, au făcut în aceste zile misiuni de patrulare în Capitală. Astfel, cetăţenii care au călătorit sâmbătă cu metrou i-au putut observa. Reprezentanţii Jandarmeriei Române au precizat însă că aceasta este o misiune zilnică pe care luptătorii Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei Române o efectuează de aproape 3 ani. "Misiunea Brigăzii Speciale de Intervenţie face parte dintr-un ansamblu de acţiuni ale Jandarmeriei, care au drept scop menţinerea unui climat de siguranţă ridicat. Sunt măsuri proactive, menite totodată să crească capacitatea de reacţie şi intervenţie, în special în zonele unde sunt aglomerări mari de persoane", potrivit Irinei Drăgan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române. Aceasta a precizat că cetăţenii nu trebuie să îşi facă griji şi să fie liniştiţi în preajma jandarmilor.

Panama Papers: Cum şi-au ascuns Putin şi alţi lideri ai lumii banii în paradisul fiscal din Panama

Panama Papers. Peste 11 milioane de documente ale unei firme de avocatură din Panama, Mossack Fonseca, dezvăluie felul în care lideri ai lumii s-au folosit de paradisuri fiscale pentru a-şi ascunde averile. Cele 11 milioane de documente acoperă 40 de ani de activitate desfăşurată de una dintre cele mai secretoase companii din lume, firma de avocatură Mossack Fonseca din Panama. Acestea arată cum avocaţii şi-au ajutat clienţii să spele bani şi să evite să plătească taxe. Numele a 72 de actuali sau foşti şefi de stat şi de guvern sau ale apropiaţilor lor apar în datele publicate, inclusiv numele unor dictatori acuzaţi că şi-au jefuit propriile ţări. Documentele au ajuns iniţial la cotidianul german Suddeutsche Zeitung, care le-a împărtăşit cu Consorţiul Internaţional pentru Jurnalism de Investigaţie (ICIJ), format din 107 organizaţii media din 78 de ţări.

De ce românii nu-şi mai vaccinează copiii. Riscuri şi consecinţe

Părinţii nu-şi mai vaccinează micuţii, numărul celor care ajung să respecte schema naţională de imunizare fiind în scădere de la an la an. Îngrijoraţi de statisticile care nu fac deloc cinste României, medicii atrag atenţia că riscul apariţiei unor epidemii este tot mai mare. De altfel, focare de rujeolă au fost deja depistate şi confirmate de oficiali din Ministerul Sănătăţii în mai multe judeţe din ţară. Concret, rata de vaccinare a scăzut la 80% la noi în ţară, în condiţiile în care pragul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 95%. Din acest motiv, legea vaccinării se află pe masa decidenţilor şi va fi pusă pe agenda publică în cel mult două săptămâni.

Mănăstiri din Prahova unde puteţi petrece Paştele

Dacă vă decideţi să faceţi Paştele la mănăstire, trebuie să luaţi în calcul faptul că trebuie să participaţi la toate slujbele, că nu puteţi fuma, iar cuplurile necăsătorite nu se pot caza în aceeaşi cameră. În unele cazuri, femeile singure nu pot fi cazate la mănăstire. Atmosfera de credinţă şi linişte deplină vor compensa din plin aceste mici inconveniente. Paştele petrecut la o mănăstire este o experienţă în sine, cu totul diferită de sărbătoarea clasică, stropită cu mâncare şi alcool. Una dintre cele mai căutate destinaţii de Paşte din Prahova este mănăstirea de călugări Caraiman din Buşteni. Cererea foarte mare a determinat construcţia, în ultimii ani, a trei corpuri de clădire în care pot fi cazaţi cel puţin 100 de turişti. Camerele au baie proprie, seamănă foarte mult cu cele de hotel, iar tariful este cuprins între 50 şi 70 de lei pe noapte pentru o cameră, fără masă. Dacă optaţi şi pentru mese, meniul este fix şi costă 10 lei, mic dejunul, 20 de lei prânzul şi 15 lei cina.

Ce se ascunde in iaurtul cu fructe, berea cu lămâie si sucul 100% de portocale

Zahărul: energie sau drog? Cat zahăr v-aţi pune într-o limonada făcută acasă. 11 linguriţe la jumătate de litru vi se pare prea mult? Este reţeta pentru cele mai vândute sucuri acidulate. La cat de mult zahar pun procesatorii in sucurile pe care le cumpăram, am crede ca cele făcute in casa sunt sănătoase. Experimentele din bucătăria nutriţionistului ne arata ca ambele variante duc la dependenta si obezitate. Industria de preparate nu poate renunţa la zahăr: da gust unor mâncăruri care ar fi de nemâncat fără combinaţia magica intre zahar si sare. Încercaţi doar sa mâncaţi fast-food fără pic de sos! O sa vă stea in gat. Cercetătorii americani acuză deja industria ca a ştiut întotdeauna ca îşi îmbolnăveşte clienţii, la fel ca industria tutunului.

Schema "secretă" a preţurilor practicate de supermarketuri la raft

Divergenţele dintre producători şi retaileri pe marginea taxelor aplicate la raft au condus la discuţii aprinse în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor unde de cinci săptămâni se discută modificarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Emil Dumitru, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro: Consumatorul trebuie să înţeleagă că preţul de la raft nu este crescut de producător sau de procesator, ci cea mai mare parte a profitului ajunge la comerciant. De exemplu, facturăm la preţ de listă un produs cu 10 lei, iar ulterior, la sfârşit de lună, ne trezim că am încasat de fapt, prin diverse tertipuri ale hipermarketurilor care ne facturează tot felul de taxe, bugete de sume fixe, costul produsului, discount-uri şi alte taxe ajungem să încasăm 5,5 lei, din preţul de 10 lei facturat iniţial, în timp ce retailerul îl vinde cu 12 lei. Ceea ce înseamnă că, diferenţa de banii de la 5,5 lei la 12 lei ajunge în buzunarul supermarketului. Din această schemă are de pierdut atât producătorul nostru, cât şi consumatorul care plăteşte un preţ mult prea mare.

Cel mai bogat bancher din lume a fost inculpat pentru corupţie

Cel mai bogat bancher din lume, brazilianul Joseph Safra, este inculpat pentru corupţie, după ce ar fi fost implicat într-o presupusă schema de mituire a inspectorilor guvernamentali, relatează rt.com. Potrivit autorităţilor braziliene, bancherul nu a oferit direct mită, dar un angajat al său ar fi acţionat la instrucţiunile sale. Acuzaţiile au fost formulate în urma unor interceptări telefonice între directorul angajat de Safra şi reprezentanţi ai Fiscului brazilian. Astfel, Safra ar fi ştiut că managementul grupului său bancar voia să dea mită 4,2 milioane de dolari pentru reducerea impozitelor datorate statului. Pe lângă bancher, mai sunt inculpate încă cinci persoane în dosar. "Intenţia criminală a grupului este dovedită clar de diversele discuţii şi mesaje citate în actul de acuzare", se arată într-un comunicat al Parchetului. Grupul bancar Safra a negat orice faptă de corupţie. Joseph Safra are o avere estimată de Forbes la 18,3 miliarde de dolari.

BANCHERUL

Cei trei viceguvernatori ai BNR care s-au ridicat împotriva legii dării in plată au fost certaţi de către parlamentari

Totul a pornit de la neinspirata declaraţie a tânărului viceguvernator BNR, Liviu Voinea, privind neîmpărţirea riscului intre bănci si clienţi, principalul argument pentru legea dării in plată adus de către susţinătorii si iniţiatorul acesteia, deputatul PNL, Daniel Zamfir, păpuşa avocatului Gheorghe Piperea. "De ce nu împarte banca riscul cu debitorii? Pentru ca banca trebuie sa asigure rambursarea banilor deponenţilor, care sunt creditori ai băncii...Practic prin aceasta lege nu se împarte riscul intre banca si debitor ci se împarte riscul intre debitorii de azi si cei de mâine, intre debitori si deponenţi", a declarat Voinea, in cadrul dezbaterilor din comisia juridica a Camerei Deputaţilor.

Dezbaterea legii dării in plată a scos la iveală demagogia parlamentarilor, dar si a oficialilor BNR

Dezbaterea in Parlament a legii privind darea in plata a scos la iveala demagogia si pe alocuri chiar ipocrizia parlamentarilor, avocaţilor, funcţionarilor BNR si bancherilor, deopotrivă. Nu am văzut o persoana dintre cele care au luat cuvântul, săptămâna trecuta, in comisia juridica a Camerei Deputaţilor, care sa se exprime onest, echilibrat si obiectiv. Iată, de exemplu, ce a spus deputatul PNL, Virgil Guran: "Băncile încearcă sa-si acopere greşeala de a fi avut nişte evaluatori care făceau dintr-o camera, din pix, acele evaluări, si nu se gândeau ca la un moment dat evaluarea respectiva trebuie sa fie echivalentul banilor pe care trebuie sa-i recupereze." Aşadar băncile sunt vinovate pentru a nu fi anticipat criza si prăbuşirea pieţei imobiliare.

CAPITAL

Borza: CE Hunedoara va intra în faliment; poate fi salvat doar dacă dăm afară jumătate dintre mineri

Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvenţă, poate fi salvat doar dacă vor fi concediaţi jumătate dintre mineri şi dintre angajaţii termocentralelor din Valea Jiului, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica. "Insolvenţa reprezintă o soluţie dacă este asumată şi administrată corect. Nu orice insolvenţă rezolvă problemele. Uitaţi-vă la RAAN, este în insolvenţă de trei ani şi a intrat în faliment. Uitaţi-vă la Hunedoara. Este în insolvenţă şi o să intre în faliment", a susţinut Borza. El a precizat că societatea a ajuns în această situaţie, deoarece a fost victima prostului management şi a ingerinţei statului în managementul companiei.

Anca Dragu: Cred că situaţia economică a României, echilibrele macroeconomice nu justifică nevoia unui acord cu FMI

Situaţia economică a României, fundamentele economice, echilibrele macroeconomice nu justifică nevoia încheierii unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat, vineri seară, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu. "Eu cred că în acest moment situaţia economică a României, fundamentele economice, echilibrele macroeconomice nu justifică nevoia unui acord cu FMI. De altfel, acum un an, România a fost inclusă de Comisia Europeană pe lista ţărilor cu dezechilibre macroeconomice. În 24 februarie 2016, Comisia a decis că România nu mai are dezechilibre macroeconomice. Deci, nu există o situaţie economică care să reclame necesitatea unui acord economic şi de finanţare cu instituţiile financiare internaţionale", a afirmat Anca Dragu, la Realitatea TV.

Borza, Euro Insol: TVR consumă 540-550 milioane de lei pe an, un buget de trei ori mai mare decât bugetul cumulat al Antenelor şi al Pro TV

Singura soluţie pe care o are Televiziunea Română pentru a se relansa este insolvenţa, iar marea provocare a viitorului administrator judiciar va fi punerea în practică a rolului educativ pe care îl are televiziunea publică, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica. Acesta susţine că şi-ar dori să administreze un eventual dosar de insolvenţă al TVR. "TVR este o gaură neagră, care consumă un buget de trei ori mai mare decât bugetul cumulat al Antenelor şi al Pro TV. 540-550 de milioane de lei pe an buget nu e de ici, de colo. Şi schemele de personal sunt pe măsură: aproape 3.000 de salariaţi, versus 400 la Pro TV şi vreo 500-550 la Antene. O bună parte din personalul de la TVR trebuie să plece. S-a vehiculat la un moment dat cifra de 400 de salariaţi. Nu. Ar fi absurd. Sunt studiouri teritoriale, sunt emisiuni variate, cu formate variate, evident că acesta nu este un număr realist. Undeva pe la 1.500-1.700, da, poate să fie un număr", a precizat Borza.

CURENTUL

Cât vor creşte salariile bugetarilor în noul proiect de lege a salarizării

Proiectul legii salarizării este aproape finalizat declară surse guvernamentale. Documentul prevede strategia de salarizare în domeniul public până în anul 2020. Principalele prevederi sunt ca în următorii patru ani să se opereze următoarele modificări: - Salariul minim va creşte cu 100 de lei şi va ajunge la 1.350 de lei. - Îngheţare a actualizării pensiilor magistraţilor, parlamentarilor şi corpului diplomatic. - Funcţionarii publici din administraţia centrală vor beneficia de o creştere medie a salariului de bază de 20%, faţă de 2016. - Funcţionarii publici din administraţia locală vor beneficia de o creştere medie a salariului de bază de 23%. "În anul 2015, funcţionarii publici la nivel local au beneficiat de majorări salariale de 12% (OUG 27/2015) şi 10% (legea 294/2015). Modificarea salarială cumulată din 2015 şi prin proiectul de lege va fi de 51%", scrie în proiect.

Ponta l-ar vrea preşedinte în România pe Erdogan

Lui Victor Ponta i se spune "turcitul". Respins de cancelariile occidentale din cauza problemelor penale şi a doctoratului plagiat, Ponta s-a orientat spre unul din puţinii şefi de stat care l-au mai primit în calitate de prim-ministru, adică pe preşedintele Turciei, Recip Erdogan, cel care la începutul anului oferea ca exemplu de sistem prezidenţial eficient regimul Adolf Hitler al Germaniei naziste. Pentru a nu fi supus vreunei întrebări incomode din partea jurnaliştilor, Erdogan emite acreditări de presă după o perioadă de aproximativ doi ani de la solicitare. Acesta este modelul lui Ponta de preşedinte, după cum ne spune într-o postare pe facebook: "Deci Dl. Iohannis şi-a prelungit vizita la Washington ca să asiste la 'Festivalul Cireşilor Înfloriţi' şi nu a avut timp de chestiuni plictisitoare şi inutile (cum a făcut de exemplu Preşedintele Erdogan, care a avut întâlniri separate de peste o oră şi cu Barack Obama şi cu Joe Bidden)!

EVENIMENTUL ZILEI

CNADNR, o mină de aur pentru orice guvernare

"Narcis Ştefan Neaga, fostul director general al CNADNR, (n.r. aflat sub control judiciar), ce are calitatea de suspect în dosarul deschis de DNA pentru dezastrul de pe Orăştie-Sibiu Lot 3, semnează în continuare ca director al Direcţiei de Concesiuni din CNADNR, încasează fabulosul salariu de peste 20 de mii de lei pe lună şi, cu acordul şi ştiinţa domnului Cătălin Homor, directorul general al CNADNR, încalcă dispoziţiile Ordonanţei DNA din 23 Decembrie 2015, întâlnindu-se cu persoane care se află în interdicţie de întâlnire cu acesta, primind şi documente referitoare la dosarul în care este implicat! Precizăm că documentele la care se face referire, vor fi puse la dispozitia presei în cadrul conferinţei de presa." Astfel sună un pasaj din invitaţia pentru a participa la o conferinţă de presă, pe care Grupul de Iniţiativă pentru Restructurarea si Reprofesionalizarea CNADNR SA şi Sindicatul National Profesional al Drumarilor din Romania o organizează astăzi, 4 Aprilie, 2016, ora 11, la Hotel Ibis (fost Nord).

Dacian Cioloş n-are bani pentru mamele cu copii. Are însă bani pentru escrocheria care e Afacerea Cuminţenia Pămîntului! - de Ion Cristoiu

Românii ce se pretind proprietari ai operei, români pe care nu i-a văzut nimeni la faţă şi pînă atunci, pînă la apariţia lor publică, putem presupune că nu există, nu vor primi bani, ci de băieţii deştepţi din Servicii, cei care l-au pus pe Dacian Cioloş premier şi acesta, la schimb, le dă 11 milioane de euro de la Buget. Nu de la Bugetul lui, ci de la Bugetul Statului! .Dacian Cioloş e revoltat că Parlamentul a adoptat o Lege prin care de la Bugetul sărac al României urmează să fie daţi bani mamelor cu copii. Acelaşi Dacian Cioloş s-a zbătut însă pentru ca tot de la Bugetul sărac să fie daţi 6 milioane de euro pentru achiziţionarea Cuminţeniei Pămîntului. Afacerea Cuminţenia Pămîntului - am scris şi voi scrie - e o escrocherie gen ANPR. Prin ea milioane de euro ajung ca bani negri pentru serviciile secrete ale României şi pentru clientela politică mafiotă a acestor Servicii. Dacian Cioloş n-are bani pentru alocaţii. Are bani însă pentru escrocheria Cuminţenia Pămîntului!

Băsescu, despre ultima întâlnire a preşedintelui Iohannis cu Barack Obama: Dacă nu îţi dă mâna asta înseamnă răceală

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a comentat, duminică seară, la România TV, ultima întâlnire pe care Klaus Iohannis a avut-o cu preşedintele american Barack Obama. Traian Băsescu a declarat că preşedintele României, Klaus Iohannis, nu a avut nicio întâlnire cu Barack Obama: "A fost fost întâmpinarea în care şeful statului gazdă primeşte ceilalaţi şefi de stat care vin şi intră în cameră". Lipsa strângerii de mână dintre cei doi şefi de stat, Iohannis şi Obama, a fost comentată de fostul preşedinte la România TV: "Dacă nu ai o bilaterală cu şeful statului gazdă, nu ai. Nu întotdeauna este posibil, dar este un limbaj al diplomaţiei. Sunt semnificative modalităţile în care se produce acel moment al întâmpinăriila summit-ul pe care îl organizezi. Datul mâinii este un semn de încredere, de respect pentru ce ştie el despre tine. Iar dacă nu îţi dă mâna asta înseamnă răceală. Sigur, nu te poate da afară deoarece România face parte din cele 18 state din lume cu circuit nuclear complet".

Ciocnirile violente din Caucaz ameninţă iar securitatea regiunii

În Nagorno-Karabakh au izbucnit lupte grele, în weekend, între forţele armene şi cele azere, reaprinzând un război îngheţat ce datează de 25 de ani. Lupte dure, cu artilerie, tancuri şi aviaţie, au izbucnit, sâmbătă dimineaţa, la linia de contact dintre Azerbaidjan şi Nagorno-Karabakh. Nu este clar cine a acţionat primul, cert este că situaţia a escaladat în cel mai grav schimb de focuri de după armistiţiul semnat în anul 1994, iar autorităţile de la Baku şi Erevan se acuză reciproc şi vorbesc despre zeci de morţi şi răniţi. Aseară, Azerbaidjanul a anunţat o încetare unilaterală a focului, ca urmare a apelului făcut de comunitatea internaţională pentru stoparea violenţelor. Dar forţele din Karabakh, susţinute de Armenia, au dezminţit informaţia şi au spus că azerii continuă focurile de artilerie.

JURNALUL NATIONAL

Ludovic Orban: Primarii trebuie să aibă salarii decente, nu pensii speciale

Ludovic Orban, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este de părere că primarii nu au nevoie de pensii speciale, dar au nevoie de salarii decente "care să îi ferească de tentaţia de a cădea în plasa actelor de corupţie". "Primarii nu au nevoie de pensii speciale, la fel cum nici parlamentarii nu au nevoie de pensii speciale. Principiul de bază în stabilirea cuantumului pensiei trebuie să fie contributivitatea. Susţin, în schimb, că primarii trebuie să aibă nişte salarii decente, care să îi ferească de tentaţia de a cădea în plasa actelor de corupţie, care să le ofere un statut care să le permită să aibă o viaţă normală. Ca atare, în legea salarizării publice vom susţine creşterea salariilor primarilor", a declarat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă susţinută duminică.

Alina Gorghiu: PNL are uşa deschisă pentru premierul Dacian Cioloş

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că partidul său are uşa deschisă pentru toţi membrii Cabinetului Cioloş care performează, inclusiv pentru premier, dar după alegerile parlamentare PNL va susţine un guvern politic. "De nenumărate ori am anunţat că în PNL este uşa deschisă celor din Cabinetul Cioloş care performează. E nevoie de oameni care demonstrează valoare în funcţie publică, e nevoie în PNL de aceşti oameni. Ne-am adresat în egală măsură şi celor din diaspora să vină să se alăture PNL şi femeilor din România care nu au foarte mare dorinţă să facă politică, ne-am adresat şi tinerilor", a afirmat Gorghiu duminică la PRO Tv.

Verde pentru 15.500 de români

Românii care vor să-şi instaleze panouri solare, pompe de căldură sau centrale termice pe baza de peleţi, brichete, tocatură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deseuri vegetale vor putea beneficia de sume cuprinse între 6.000-8.000 de lei de la stat. Programul Casa Verde urmează să fie finanţat din Fondul pentru Mediu, iar sumele alocate se ridică la 44,5 milioane lei, pentru contracte în vigoare, şi 94,7 milioane lei pentru cele noi. Autorităţile estimează că peste 15.500 de persoane fizice vor beneficia de finanţare prin acest program. Casa Verde este completat de programul Casa Verde Plus, pentru care au fost alocate 45 milioane de lei, bani din care vor fi finanţate materiale ecologice, sisteme de acoperişuri verzi, sisteme de eficientizare a consumului de resurse şi altele.

Preşedintele Austriei, în vizită la Moscova. Evenimentul, anunţat cu 6 zile in avans

Administraţia prezidenţiala a Rusiei anunţă vizita la Moscova a preşedintelui Austriei, Heinz Fischer. Site-ul oficial postează informaţia în 1 aprilie, vizita urmând sa înceapă în 6 aprilie. Nu este in practica Kremlinului sa anunţe cu multe zile in avans evenimente oficiale din programul preşedintelui Putin.

NATIONAL

Mihalache pleacă in misiune speciala la Miami!

De ceva vreme, toata lumea din sistem sta cu ochii pe jocurile de culise de la Palatul Cotroceni, încercând sa se dumirească daca Dan Mihalache pleacă sau nu din fruntea Administraţiei Prezidenţiale. Si, da, răspunsul este afirmativ. Astfel ca Dan Mihalache nu va mai fi multa vreme şeful Cancelariei de la Cotroceni. Atâta doar ca, după cum reiese din informaţiile intrate in posesia National, cel care rămăsese singurul pol de stabilitate din cadrul Preşedinţiei nu va ajunge in niciun caz ambasador al României in Marea Britanie, aceasta fiind o "ţintă falsă" pentru a se acoperi, pana in ultimul moment, adevărata destinaţie a lui Mihalache. Care se pare ca va ateriza tocmai peste Ocean, la Miami. Unde, probabil, va ocupa funcţia de consul onorific. Sunt si iniţiaţi ai sistemului care susţin ca posibila trimitere a lui Dan Mihalache in Miami nu ar fi o simpla coincidenta. Astfel actualul şef al Cancelariei ar fi încălzit pentru a-l înlocui pe George Maior, la momentul oportun, pentru funcţia de ambasador al României in SUA.

E oficial! Legea darii in plata nu se aplica la "Prima casa" !

Proprietarii locuinţelor cumpărate prin programul "Prima casa" nu vor beneficia de darea in plata. Este singura concluzie la care au ajuns deputaţii din Comisia Juridica, la dezbaterea controversatului proiect de lege. Cat priveşte plafonul pana la care sa se aplice, reprezentanţii partidelor au păreri diferite: PSD vrea ca darea in plata sa se aplice doar creditelor de pana la 250.000 de euro, in timp ce liberalii cer eliminarea acestei limite. Săptămâna aceasta, legea trebuie sa primească votul final. Înainte de a stabili cine va beneficia de Legea darii in plata, deputaţii jurişti au ascultat toate punctele de vedere. La dezbateri au fost invitaţi reprezentanţii BNR, ai băncilor comerciale, dar si clienţi aflaţi in dificultate, unii dintre ei deja executaţi silit.

Arabia Saudita anticipează sfârşitul erei petrolului

Sfârşitul aurului negru se apropie iar Arabia Saudita ia masuri de siguranţa. Printul moştenitor al regatului a informat ca va fi creat un fond public de investiţii a cărui valoare se va ridica la ameţitoarea suma de doua mii de miliarde de dolari, informează Bloomberg. Crearea unui Fond Public de Investiţii, care va acumula o bogăţie de peste doua mii de miliarde de dolari, va ajuta tara sa se "dezveţe" de aurul negru. "Ceea ce rămâne de făcut in prezent este diversificarea investiţiilor", a declarat printul intr-un interviu dat in Riyad, potrivit agenţiei Bloomberg. "De acum in doua decenii, vom deveni un stat a carui economie nu va mai depinde in principal de petrol", a adăugat el.

PUTEREA

Interviul PUTEREA. Remus Borza: reduc personalul TVR la jumătate

Televiziunea publică are şanse de redresare, dacă trece prin "purgatoriul" insolvenţei. Specializat în domeniu, avocatul Remus Borza vorbeşte, într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului PUTEREA, despre situaţia TVR şi despre măsurile pe care le-ar lua, dacă va fi numit administratorul judiciar al instituţiei, acesta fiind de altfel preferat de formaţiunile politice pentru a administra TVR. În opinia sa, sunt necesare măsuri clare de optimizare a costurilor. Iar cele mai importante măsuri ce ar trebui luate pentru redresarea televiziunii publice sunt reducerea numărului de personal la jumătate, de la 3.000 de angajaţi în prezent, majorarea taxei TV la 20 de euro pe an şi creşterea veniturilor din publicitate. Borza vorbeşte şi despre situaţia sectorului energetic românesc, precum şi despre viitorul Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii româneşti. Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă în aprilie sau chiar în luna mai, urmând să fie listată pe bursă în luna noiembrie, susţine el.

Agresarea celor două eleve musulmane, aplaudată!

Două eleve musulmane au fost agresate fizic şi verbal, tăiate pe faţă şi pe mâini, de elevi români, în plină zi, pe o stradă centrală din Bucureşti - Calea Moşilor. Incidentul, determinat de îmbrăcămintea tinerelor musulmane (hijab, voalul care le acoperea faţa), s-a produs sub ochii a sute de oameni, care, cu o excepţie notabilă, nu au intervenit. Ulterior, în spaţiul online, ştirea în sine nu a trezit un interes deosebit, în schimb comentariile critice... la adresa tinerelor musulmane, au adunat mulţi aplaudaci. România dă semne că nu a învăţat multe din istoria relativ recentă, trăită de oameni dintre care unii mai sunt în viaţă. În anii 1930-1940 a fost Garda de Fier, împotriva evreilor, care a acces la putere cu sprijinul naziştilor, dar cu largă susţinere populară. În anul 2016, se constituie, sub ochii noştri, o nouă "Gardă", împotriva musulmanilor, tot cu largă susţinere populară.

ROMANIA LIBERA

Terenuri de 500.000.000 de euro, la mâna fiului administratorului lui Omar Hayssam

Cel mai important for al intelectualităţii româneşti a fost capturat, în perioada 2006-2012, de o grupare infracţională specializată în devalizarea patrimoniului. Centrul de coagulare al grupării este format în jurul unui milionar aproape "fără faţă". Membrii grupului au derulat relaţii economice cu oameni din preajma a doi premieri ai României. Secretarul general al Academiei Române din anii 2006-2014, Ioan Păun Otiman, a înstrăinat, în perioada de boom imobiliar de dinainte de criza economică, părţi importante din valorosul patrimoniu imobiliar al instituţiei pe care a reprezentat-o către diverse persoane aparent străine una de alta. În realitate, respectivele erau membre ale aceleiaşi grupări.

Chinez corupt, expulzat în loc să fie judecat

Zheng Siyong a fost declarat în decembrie 2012 indezirabil pe teritoriul României pe o perioadă de 10 ani, fiind considerat alături de alţi trei conaţionali un risc la adresa securităţii naţionale, "prin folosirea unor acte de corupţie, violenţă, şantaj, reu­şind să prejudicieze bugetul consolidat al statului". Totuşi, în ciuda expulzării, afaceristul chinez şi-a continuat acţiunile din ţara noastră. "România liberă" a solicitat Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) al Ministerului de Interne să explice de ce s-a preferat expulzarea în locul unei acţiuni penale în România. DIPI a explicat că "declararea ca indezirabili a acestor persoane a fost fundamentată pe existenţa unor date conform cărora cei patru cetăţeni străini desfăşurau activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională" şi că "pentru aplicarea acestei măsuri administrative, legiuitorul naţional nu impune şi efectuarea de acte de cercetare penală în privinţa activităţilor infracţionale desfăşurate de persoanele în cauză". Adică chinezii ne-au furat banii, iar autorităţile le-au urat: "Mergeţi sănătoşi".

ZIARUL FINANCIAR

Samsung şi Apple au încasat 68% din banii cheltuiţi de români pe smartphone-uri în 2015

Giganţii Samsung şi Apple au obţinut anul trecut cu­mu­lat aproape 70% din cei 1,9 mld. lei (420 mil. euro) cheltuiţi anul trecut de români pe smartphone-uri, în timp ce al doi­lea jucător de pe piaţă după numărul de mobile inteligente vândute - compania braşoveană Visual Fan (Allview) - a atras doar 6% din încasări în condiţiile în care portofoliul său este format în principal din terminale ieftine, arată datele dintr-o cercetare de piaţă văzută de ZF. Samsung a avut la nivelul anului trecut o cotă de piaţă de 46% după venituri, urmată de Apple cu 22% şi Allview cu 6%, restul jucătorilor având de împărţit mai puţin de o treime din încasările de la nivelul pieţei. Din punctul de vedere al numărului de smart­phone-uri vândute anul trecut în Ro­mânia (3,2 milioane), clasamentul este condus tot de Samsung, cu o cotă de 41%, urmat de Allview, cu 9%.

Warren Buffett, la prima mişcare directă în businessul românesc: 10 milioane de dolari într-o firmă de chimicale

Warren Buffett, cel mai puternic investitor din lume, cu o valoare personală de aproape 67 mld. dolari şi un imperiu de business care se întinde de la căi ferate şi bănci până la mobilă, a făcut o majorare de capital în valoare de 10 milioane de dolari în compania Lubrizol România. Aceasta este a treia majorare de capital ca mărime înregistrată în România în luna februarie 2016 şi, potrivit informaţiilor disponibile, este prima intrare directă a unei firme controlate de miliardarul american în România. Datele de la Registrul Comerţului arată că firma fusese înregistrată în octombrie anul trecut, în Bucureşti, având ca acţionar compania Lubrizol Oilfield Solutions, înregistrată în SUA. Fondurile folosite pentru majorarea de capital din februarie au venit, de asemenea, tot din SUA. Lubrizol este un business de 7 mld. dolari, care are aproximativ 9.000 de angajaţi la nivel mondial.

Din disperare, Rusia îşi sacrifică viitorul pentru a supravieţui prezentului

Un conflict puternic este pe cale să izbucnească în Rusia în condiţiile în care ministerul de finanţe al ţării şi-a exprimat intenţia de a majora taxele impuse industriei petroliere locale pentru a aduce bani la buget, potrivit CNBC. Declinul economiei şi prăbuşirea preţurilor petrolului au afectat puternic bugetul ţării, determinându-i pe oficialii ruşi să încerce să obţină venituri mai mari de la companiile energetice locale în loc să aplice reduceri drastice de costuri care, se tem aceştia, ar putea avea consecinţe politice dramatice. Planul, unul viabil pe termen scurt din perspectiva Kremlinului, ar putea pune pe butuci industria petrolieră a ţării, afectând prin urmare perspectivele de creştere pe termen lung ale Rusiei, avertizează specialiştii. "Planul ar avea efecte pe termen lung", afirmă Lauren Goodrich, analist al firmei Stratfor. Dacă sectorul resurselor energetice al Rusiei nu beneficiază de noi investiţii în următorii doi ani, ţara s-ar putea confrunta cu declinuri prelungite ale producţiei de petrol, avertizează Goodrich.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. RUŞİİ DE RUŞİİ, ROMÂNİİ DE ROMÂNİİ ..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

19 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3575
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7586
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9367
Gram de aur (XAU)Gram de aur254.8024

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
spotmedia.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro