Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că a semnat Memorandumul de Înţelegere dintre Ministerul Sănătăţii, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, ARPIM şi asociaţiile pacienţilor cu boli rare. El a descris parteneriatul ca fiind important, cu obiective clare: acces mai rapid la tratamente moderne, prin accelerarea accesului la terapiile existente şi susţinerea inovaţiei; finanţarea echipelor multidisciplinare, pentru că pacienţii cu boli rare au nevoie de mai mulţi specialişti care să lucreze împreună, fiind pregătite mecanisme prin care această activitate să fie recunoscută şi finanţată corespunzător.
Oficialul a adăugat că un alt obiectiv este continuitatea îngrijirii de la copil la adult, pentru ca niciun pacient să nu rămână fără sprijin medical atunci când împlineşte 18 ani, fiind nevoie de trasee clare şi centre pregătite să asigure această tranziţie, precum şi sprijinul medical, psihologic şi social integrat, deoarece o boală rară afectează întreaga familie, iar recuperarea, consilierea şi incluziunea socială trebuie să facă parte din îngrijirea pacientului.
Ministrul a menţionat şi un obiectiv concret: până la finalul acestui an, estimăm includerea pe lista medicamentelor compensate a încă 6 molecule inovative destinate pacienţilor cu boli rare. „Pentru mine, fiecare pacient contează. Iar responsabilitatea noastră este să transformăm dialogul şi parteneriatele în soluţii reale. O să fie bine!”, a încheiat Alexandru Rogobete.
























































Opinia Cititorului