România se promovează în Federaţia Rusă

E.D.
Companii #Turism / 20 martie 2014

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) şi şapte companii româneşti din domeniu sunt prezente, în perioada 19 - 21 martie, la cea de a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional de Turism "MITT 2014", cea mai mare expoziţie de profil din Rusia şi Europa de Est, informează un comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit documentului, manifestarea reuneşte anual aproximativ 3.000 de companii şi reprezentanţe naţionale de turism din peste 200 de ţări ale lumii. MITT se numără printre cele cinci cele mai mari expoziţii turistice din lume.

Standul României, amenajat de Autoritatea Naţională pentru Turism, se întinde pe 100 de metri pătraţi şi are trei laturi deschise. În stand se mai află şapte companii din România, care au, astfel, ocazia de a se întâlni cu firme şi potenţiali parteneri de pe piaţa rusă pentru a întărirea sau iniţierea, după caz, a cooperărilor în domeniul turismului.

"Succesul şi rezultatele târgului de turism MITT 2014 vor conduce implicit la reuşita conştientizării brandului de turism al României în rândul specialiştilor şi, ulterior, a publicului larg, cu cele mai competitive şase produse turistice ale României: circuite culturale, turismul în natură, turismul rural, pachete tip city - break, turismul activ şi de aventură, turismul balnear şi wellness", se arată în comunicat.

Companiile din România propun celor interesaţi o gamă largă de produse şi pachete turistice - vacanţe pe litoral, tratament, servicii medicale.

În prima zi a manifestării, standul naţional a fost vizitat de ambasadorul României în Federaţia Rusă, Vasile Soare, însoţit de Nicolae Pavaluca, secretar în Compartimentul Economic al Ambasadei României la Moscova.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb