Romgaz a vândut 45 milioane mc de gaze prin BRM

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 5 septembrie 2014

Romgaz a vândut 45 milioane mc de gaze prin BRM

Romgaz a vândut, ieri, cantitatea de 477.000 MWh (aproximativ 45 milioane mc) de gaze naturale prin Bursa Română de Mărfuri (BRM), arată un comunicat remis redacţiei. Preţul adjudecat s-a situat în marja de 85-86 lei/MWh la producător, apropiat celui rezultat în urma operaţiunii similare încheiate cu succes în luna august, conform sursei citate. Tranzacţia consemnată, ieri, reprezintă cea mai mare cantitate de gaze naturale comercializată pe piaţa bursieră din România şi se înscrie în trendul de creştere a tranzacţionării pe platforma electronică de gaze naturale deţinută şi administrată de BRM, consideră conducerea Bursei.

Printre operatorii care au cumpărat în ultimul an gaze prin BRM se numără Atelierele Griviţa, Uzinsider, Editura Adevărul, Policolor, Arena Grup, Mecanica Ceahlău, Primăriile din Alba Iulia, Orăştie, Hunedoara, Simeria, DRDP Alba, Electrocentrale Oradea, Staţiunea de Cercetări Agricole Secuieni, Universitatea de Vest Timişoara, Spitalele din Roman, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Bisericani, Lupeni, Rădăuţi, Spitalul CF2 Bucureşti.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb