Rusia le-a acordat azil lui Bashar al-Assad şi familiei sale

S.B.
Internaţional / 8 decembrie 2024

Rusia le-a acordat azil lui Bashar al-Assad şi familiei sale

Liderul sirian Bashar al-Assad şi familia sa se află la Moscova, anunţă agenţiile de presă ruse, citând o sursă de la Kremlin, după căderea regimului din Siria provocată de o ofensivă fulger a grupărilor rebele conduse de islamişti radicali, informează news.ro.

"Assad şi membrii familiei sale au sosit la Moscova. Rusia, din motive umanitare, le-a acordat azil", a declarat sursa pentru agenţiile de presă de stat TASS şi Ria Novosti.

După cucerirea Damascului, rebelii conduşi de islamişti radicali au anunţat dimineaţa, la televiziunea de stat, sfârşitul regimului Assad. Liderul lor, Abu Mohammad al-Julani, a ţinut un discurs din celebra moschee Umayyad, criticând "corupţia" şi "sectarismul" regimului înlăturat.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. “Dictatori din toate tarile, uniti-va”:-)

    1. Tu aplauzi ca au castigat taietorii de beregati in Siria?

      Asta ai priceput tu din postare? Era o parafrazare a zicalei comuniste, "Proletari din toate tarile uniti-va" si facea referire ca toti dictatorii se reunesc acum in mujicia...Acum sper ca nu o sa-mi spui ca Assad era un democrat "neinteles" de popor si din cauza asta 10 milioane de sirieni au luat calea bejaniei din 2014:-)

    Rușilor li s-au terminat banii. Urmează destrămarea economica a Rusiei.

    1. Leaderul rebelilor facea parte din Al-Qaida si ISIS: regula cu blana lupului se aplica. Au luptat cu arme americane 13ani si au fost potoliti de rusi.Acum in 2 zile (48 ore) Assad fuge si armata lui nu lupta: nici o rezistenta. Afacerea s-a facut in alta parte. Nu e nici o vitejie ISIS in acest caz.Este un caz clasic de intelegere politica intre cei mari si grei. Banii rusului se termina cind vrea chinezul: sa nu ne grabim.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb