RWE şi Gazprom ar putea construi o centrală electrică

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 iulie 2011

RWE şi Gazprom ar putea construi o centrală electrică

Grupul german de utilităţi RWE şi gigantul energetic rus Gazprom vor purta discuţii cu privire la posibilitatea creării unei societăţi mixte care să construiască centrale electrice pe gaze naturale sau cărbune în Germania, Marea Britanie şi ţările Benelux, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Conform unui memorandum de înţelegere, semnat ieri de directorul general de la RWE, Juergen Gros-s-mann şi omologul său de la Gazprom, Alexei Miller, cele două companii vor purta timp de trei luni negocieri exclusive pentru a forma un parteneriat strategic în sectorul energetic din Europa.

"Având în vedere decizia recentă a guvernului german de a renunţa la energie nucleară, credem că există perspective bune pentru construirea de noi centrale electrice pe bază de gaze naturale în Germania", a declarat şeful Gazprom.

La rândul său, reprezentantul RWE - al cincilea mare grup european de utilităţi - a precizat că va participa în continuare la proiectul gazoductului Nabucco, un proiect care rivalizează cu proiectul South Stream susţinut de Gazprom.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2438
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6010
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6828
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0897
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.4411

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb