În primele patru luni de screening în comunitate, 2.704 persoane din Bucureşti şi Ilfov au fost testate pentru boli hepatice cronice, în cadrul proiectului LIVE(RO)4-B-IF, derulat de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) în parteneriat cu Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Bolile hepatice pot evolua fără simptome evidente, iar persoanele care ajung mai greu la servicii medicale sunt şi cele care pot avea cel mai dificil acces la testare şi diagnostic. În acest context, verificarea sănătăţii ficatului şi accesul la evaluare medicală sunt considerate esenţiale, conform comunicatului de presă.
Dintre persoanele testate, 182, reprezentând aproape 7%, au fost direcţionate către SUUB pentru investigaţii suplimentare, confirmarea diagnosticului şi stadializarea bolii, se arată în comunicatul de presă.
Proiectul LIVE(RO)4-B-IF a împlinit în aceste zile un an de la începerea implementării şi a atins, în primele patru luni de screening în comunitate, 18% din ţinta totală, potrivit comunicatului de presă.
Rezultatele primelor patru luni
În perioada 25 mai - 29 septembrie 2026, 2.939 de persoane au fost informate şi înregistrate în proiect, iar 2.704 persoane au fost testate în cadrul primei consultaţii, la medicul de familie, conform comunicatului de presă.
Peste 2.000 de persoane au primit deja rezultatele şi recomandările medicului, iar 182 de persoane au fost direcţionate către SUUB pentru evaluare suplimentară, se mai arată în comunicatul de presă.
Ritmul de accesare a programului a crescut de la aproximativ 490 de persoane înregistrate în luna iunie, la peste 800 în iulie şi august şi aproape 760 în septembrie, potrivit comunicatului de presă.
Screeningul ajunge şi la persoanele care au acces mai dificil la servicii medicale
Peste 40% dintre participanţii care s-au prezentat la testare au peste 54 de ani. Echipele proiectului au ajuns în toate cele şase sectoare ale Capitalei şi în 39 de oraşe şi comune din Ilfov, inclusiv Popeşti-Leordeni, Ştefăneştii de Jos, Cernica, Nuci, Pantelimon, Vidra şi Afumaţi, conform comunicatului de presă.
Dintre participanţi, 63% locuiesc în Bucureşti, 37% în Ilfov, iar 23% provin din mediul rural, se arată în comunicatul de presă.
Proiectul LIVE(RO)4-B-IF urmăreşte şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa verificării sănătăţii ficatului, potrivit comunicatului de presă.
Managerul de proiect, dr. Sorina Diaconu, a atras atenţia asupra legăturii dintre alimentaţie şi sănătatea ficatului, explicând că medicii observă tot mai frecvent pacienţi tineri, inclusiv persoane sub 40 de ani, cu ficat gras asociat alimentaţiei procesate, consumului de zahăr şi meselor neregulate.
Potrivit acesteia, ficatul are o capacitate importantă de refacere atunci când problema este descoperită din timp şi sunt schimbate obiceiurile care contribuie la apariţia afecţiunii. Diaconu a subliniat că obiectivul proiectului LIVE(RO)4 este identificarea persoanelor înainte ca boala să evolueze, prin testare gratuită la medicul de familie şi îndrumarea către spital a celor care au nevoie de investigaţii suplimentare, se mai arată în comunicatul de presă.
Screeningul continuă în Bucureşti şi Ilfov
Screeningul continuă în Bucureşti şi Ilfov prin cabinetele de medicină de familie partenere şi prin acţiuni desfăşurate în comunitate, conform comunicatului de presă.
Testarea este gratuită, inclusiv pentru persoanele neasigurate. Programul săptămânal este publicat pe pagina de Facebook a proiectului, potrivit comunicatului de presă.



























































Opinia Cititorului