SIBEXDezinteres - cuvântul potrivit pentru bursa sibiană

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

La jumătatea şedinţei de la mijlocul săptămânii de pe piaţa Sibex atmosfera era una similară cu cea din şedinţa precedentă. În condiţiile date, dezinteresul este cel mai potrivit cuvânt pentru descrierea atitudinii speculatorilor. La ora 17.15 se observau doar 122 de contracte încheiate, iar valoarea tranzacţiilor se cifra la 1,75 milioane de lei. "Începutul lunii a fost unul foarte modest fapt care dă fiori cu privire la o criză a interesului speculativ. Dacă nici în partea a doua din şedinţa de miercuri această stare de apatie nu va dispărea, vom avea a treia zi la rând cu volum sub 1000 de contracte, ceea ce este mai mult decât îngrijorător", a observat un broker.

Speculaţiile cu indicele Dow Jones derulate în prima parte a şedinţei s-au materializat în 87 de contracte pe scadenţa iunie. Cotaţia DEDJIA_RON estimată pentru acest termen era de 16.686 de puncte, în minus cu 24 de puncte. Şi pe piaţa din SUA direcţia era una negativă pentru indici, după ce un raport a indicat că numărul locurilor de muncă create de companii în luna mai a fost mai mic decât se estimase. "Starea de aşteptare prelungită în care se află speculatorii poate avea legătură şi cu faptul că aceştia aşteaptă date semnificative noi, care ar putea apărea după şedinţa de politică monetară de mâine (n.r. - azi) a Băncii Centrale Europene" a mai precizat brokerul citat.

Pentru derivatele pe preţul aurului se observau doar 13 contracte SIBGOLD pe scadenţa iunie. Speculaţiile cu acest produs nu indicau o direcţie clară, la ora 17.15 uncia fiind cotată la 1247 dolari, pe un fond timid pozitiv.

Raportat la perechea euro/dolar, numărul contractelor realizate pe scadenţa iunie aproape friza ridicolul: doar 2. Cotaţia euro pierdea teren faţă de dolar, coborând cu 0,18% până la o valoare de 1,36050 USD. Pe pieţele valutare externe euro s-a depreciat faţă de dolar după ce sectorul de servicii din SUA a crescut mai mult decât previziunile în luna mai.

Pe piaţa la vedere s-au tranzacţionat 11.867 de acţiuni SBX. Cotaţia unui titlu al bursei sibiene scădea cu 7,4%, la 0,50 lei. Valoarea de piaţă a Sibex, ţinând cont de cotaţia precizată, este una în cădere liberă, cu 50% sub valoarea nominală.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
ApanovaAdvertisement
Business Card
BTPay

ENGLISH SECTION

more articles

Conferinţele Teatrului Naţional
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS