SIBEX Speculatorii au mizat pe revenirea leului

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 31 iulie 2012

La debutul săptămânii, speculatorii au stat în expectativă, volumul fiind unul redus. După jumătate de şedinţă numărul contractelor era de aproape 1800 iar valoarea lor era de 21,4 milioane lei. Interesul mai scăzut se datora lipsei unei evoluţii unitare a Dow Jones, derivat a cărui cotaţie a fluctuat mixt. Pe de altă parte, pe segmentul valutar, euro se deprecia faţă de dolar şi yen, dar şi lichiditatea pe aceste produse era una destul de mică după mai bune de şase ore de tranzacţionare. Euro scădea şi faţă de leu, semn al unei relaxări a cursului, după referendumul de duminică.

Cel mai lichid simbol era DEDJIA_RON cu 1200 de contracte pe scadenţa septembrie. La ora 16.00 cotaţia de la Sibex a indicelui scădea cu 17 puncte la 12.995 de puncte. Se mai observau 50 de contracte pe scadenţa decembrie pentru care indicele creştea, la ora 16.00 cu doar un punct, la 12.931 puncte. Futures-ul din SUA, urmărit de jucători ca indiciu principal, indica deprecieri anticipând o direcţie "roşie" a indicilor pe piaţa de la New York. Evoluţia din această săptămână va fi influenţată de raportul de peste ocean privind rata şomajului, estimările fiind că aceasta va rămâne peste 8%, respectiv de raportul despre încrederea consumatorilor, previziunile indicând scăderea ei în iulie.

Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, numărul contractelor încheiate era de 310 pe scadenţa septembrie. Pentru aceasta, moneda unică pierdea 0,49% faţă de dolar şi era cotată la 1,225 USD. Raportul euro/yen atrăgea doar cinci contracte pe aceeaşi scadenţă. Euro era cotat la 95,86 yeni, în minus cu 1,12%. Pe pieţele valutare externe, moneda comună s-a devalorizat după patru zile faţă de dolar şi yen după ce recesiunea din Spania s-a adâncit, sporind îngrijorarea că cea de-a patra economie a UE are dificultăţi majore în demersul de scădere a nivelului de îndatorare. Moneda comună a scăzut de la maximul pe două săptămâni faţă de yen după ce un raport economic a indicat efectele negative ale crizei asupra consumatorilor. Participanţii se află în aşteptarea deciziilor de politică monetară ale Băncii Centrale Europene, speculându-se că preşedintele acesteia, Mario Draghi, va semnala noi măsuri pentru temperarea crizei datoriilor.

Tot pe piaţa derivatelor valutare se tranzacţiona şi perechea liră sterlină dolar pe termenul septembrie. La ora 17.00 se observau numai 12 contracte şi o scădere cu 0,47% a monedei din Regatul Unit, la un curs de 1,5699 USD.

Raportat la cursul euro/leu, moneda comună se afla pe roşu. Leul reuşea să recupereze 0,22% pe scadenţa septembrie şi 0,27% pe cea din decembrie. Cotaţiile erau de 4,57 şi 4,58 lei pentru o monedă comună. Direcţia a urmat piaţa interbancară şi oficialul BNR, care a indicat o scădere importantă de 1,2% la nivelul de 4,5558 lei/euro.

Pe segmentul derivate pe acţiuni autohtone, simbolul DESIF4 septembrie atrăgea 22 de contracte. Cotaţia estimată pentru o acţiune SIF4 creştea cu 3,82% şi valora 0,66 lei.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.00.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb