Sorin Grindeanu a declarat că România nu va tolera acte de sabotaj şi diversiune atribuite Federaţiei Ruse şi a cerut întărirea securităţii naţionale, în contextul incendiului de la fabrica de armament din Braşov şi al recentelor atacuri cu drone din bazinul Mării Negre, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
„Nu vom accepta nicio încălcare a suveranităţii şi securităţii statului român, iar astfel de acte nu pot rămâne nesancţionate”, a transmis Grindeanu pe Facebook.
Acesta a susţinut că incendiul de la fabrica de armament face parte dintr-un tipar mai amplu de agresiune hibridă, în care se înscriu şi incidentele recente din regiunea Mării Negre, în opinia sa, aceste evenimente nu pot fi considerate accidentale şi indică o strategie îndreptată împotriva statelor membre NATO.
Grindeanu a subliniat importanţa consolidării securităţii naţionale şi a rolului instituţiilor de forţă, în special în ceea ce priveşte prevenirea unor astfel de incidente.
Potrivit acestuia, protejarea populaţiei şi a infrastructurii critice a României trebuie să rămână o prioritate.



























































Opinia Cititorului