Sorin Grindeanu anunţă deschiderea a încă 13 kilometri din Autostrada Bucureştiului (A0), între A2 şi DN2

L.B.
Politică / 3 noiembrie, 14:14

Sorin Grindeanu anunţă deschiderea a încă 13 kilometri din Autostrada Bucureştiului (A0), între A2 şi DN2

Sorin Grindeanu a declarat că mâine se vor deschide încă 13 kilometri din Autostrada Bucureştiului (A0), între A2 şi DN2 (Loturile 3 şi 4), potrivit unei postări oficiale. El a precizat că aceştia vor asigura continuitatea pe secţiunea nordică a A0 şi vor stabili legătura directă între A3 (Bucureşti-Ploieşti) şi A2 (Bucureşti-Constanţa), iar A0 va oferi inclusiv transportatorilor alternative de tranzit mai rapide şi mai eficiente în zona Capitalei.

Oficialul a menţionat că construcţia Loturilor 3 şi 4 a început în mandatul său de ministru al Transporturilor, în 2024, iar valoarea totală este de 710 milioane de lei (fără TVA), finanţarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021-2027, conform sursei citate.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. PSD se lauda cu ce a făcut PNL și USR, în guvernul anterior!

    PSD =corupție  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    chinejii trebuiau sa termine lotul de ani de zile. băi ratatule sa vedem cand terminitati voi autostrazile Braila-Constanta-Techirghiol -Vama Veche ,Galati -Braila-Giurgiu si Ploiesti -Brasov. in rest toate drumurile de mare viteza sunt terminate sau in executie.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3416
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7761
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4063
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.4554

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb