Statele membre G7 încearcă să afişeze o unitate la reuniunea din Canada

S.B.
Internaţional / 14 martie 2025

Statele membre G7 încearcă să afişeze o unitate la reuniunea din Canada

Miniştrii de Externe din statele membre G7 îşi continuau negocierile pentru a vorbi pe o singură voce despre Ucraina, în pofida unei abordări mai conciliante faţă de Moscova a lui Donald Trump, potrivit news.ro.

Ministrul de Externe al Canadei, care deţine preşedinţia G7, urmeasă să se exprime vineri, în ultima zi a reuniunii.

Unitatea G7 - din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite - este puternic zdruninată de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, care s-a apropiat în mod spectaculos de Vladimir Putin şi poartă un război comercial împotriva aliaţilor săi apropiaţi.

Un purtător de cuvânt al diplomaţiei japoneze, Toshihiro Kitamura, şi-a exprimat speranţa ca G7 să ajungă la o declaraţie comună cu privire la Ucraina.

"Dacă nu o facem, acest lucru va fi doar în folosul unor ţări ca China şi Rusia", şi-a exprimat îngrijorarea Toshihiro Kitamura.

O sursă diplomatică declară AFP că "mai este de lucru" pentru ca să se ajungă la un acord. "Toată lumea se observă, fiecare rămâne pe pizţia sa, dar fără să să fie ofensiv", potrivit acestei sure.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb