Staţiunea Sovata ar putea fi inclusă în programul "Superschi în Carpaţi"

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 24 mai 2005

Programul naţional de dezvoltare a turismului montan prevăzut de legea 526/2003 va include şi staţiunea balneoclimaterică Sovata din judeţul Mureş, potrivit oficialilor Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Promisiunea a fost făcută în urma insistenţelor deputatului UDMR Mureş, Kerekeş Karoly, care a formulat o interpelare în acest sens. Deputatul Kerekeş a declarat, pentru Rompres, că în 2004 a fost adoptată legea 526/2003 care dădea dreptul Guvernului să extindă lista staţiunilor montane din programul de dezvoltare turistică, intitulat şi "Superschi în Carpaţi".

Parlamentarul a spus că, în locul staţiunii Sovata, în lege a apărut o altă staţiune din judeţul Alba. "În aceste condiţii, am adresat o întrebare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în care ceream lămuriri. Minis-trul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Gheorghe Dobre, a dat asigurări că Sovata va fi inclusă în program, întrucît Guvernul României este preocupat de implementarea Programului naţional de dezvoltare a turismului montan în staţiunea turistică Sovata", a afirmat Kerekes Karoly.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0989
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4354
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5483
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8719
Gram de aur (XAU)Gram de aur646.3493

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb