STUDIU:Un pacient din opt prezintă cel puţin un simptom de COVID-19 lung

V.G.
Miscellanea / 5 august

Un pacient din opt prezintă cel puţin un simptom de COVID-19 lung

Una din opt persoane afectate de boala cauzată de infectarea cu noul coronavirus prezintă unul dintre simptomele caracteristice COVID-19 lung, conform unui studiu amplu publicat astăzi, informează Agerpres.

Aceste simptome includ "dureri abdominale, dificultăţi şi dureri la respiraţie, dureri musculare, ageuzie sau anosmie (pierderea gustului, respectiv a mirosului), furnicături, disconfort în gât, bufeuri de căldură sau de frig, greutate la nivelul braţelor sau picioarelor, precum şi oboseală generalizată", potrivit studiului publicat în jurnalul ştiinţific The Lancet.

"La 12,7% dintre pacienţi, aceste simptome pot fi atribuite COVID-19" la trei până la cinci luni după infectare, au concluzionat autorii.

Această cercetare, efectuată în Ţările de Jos, este, prin scopul şi metodologia sa, o piesă importantă pentru o mai bună înţelegere a riscurilor COVID-19 lung, adică persistenţa simptomelor după infectarea cu noul coronavirus.

În stadiul actual al cunoştinţelor deţinute, se ştie că unii pacienţi prezintă sechele specifice unei infecţii cu coronavirus şi că acestea nu pot fi explicate doar prin tulburări psihosomatice, aşa cum au susţinut iniţial unii medici.

Însă, frecvenţa acestor tulburări şi mai ales mecanismele fiziologice prin care acestea apar sunt în mare măsură necunoscute.

Studiul Lancet nu răspunde la această a doua necunoscută, însă face posibilă clarificarea primului element, în primul rând pentru că cercetarea a fost efectuată pe un număr mare de pacienţi - peste 4.000 de persoane afectate de COVID-19.

La aceşti pacienţi, episodul COVID-19 a fost confirmat printr-un test PCR sau prin diagnosticul stabilit de un medic.

Şi aceasta constituie o noutate importantă, răspunsurile acestor pacienţi fiind comparate cu cele ale unui grup de persoane care nu au avut COVID-19, deoarece este posibil ca unele dintre simptomele enumerate să fie resimţite fără ca boala COVID-19 să fie cauza. De fapt, aproape 9% dintre persoanele care nu au avut COVID-19 au prezentat unul dintre simptomele descrise mai sus.

În rândul persoanelor care au avut COVID-19, proporţia creşte la 21,4%. Cercetătorii au reuşit astfel să concluzioneze că puţin peste 12% dintre persoanele afectate de COVID-19 dezvoltă o sechelă asociată în mod specific bolii.

Studiul are, însă, anumite limitări, cum ar fi faptul că nu a măsurat frecvenţa altor simptome asociate COVID-19 lung, cu precădere o stare de depresie sau de confuzie mentală, notează AFP. 

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. tot timpul au fost "simptomele " astea . manipularea consta ca ar fi de la covid , iar covidul ar fi altceva decat o raceala veche de pe timpul lui keops

    1. Sigur ca tot timpul au fost simptomele acestea. Numai ca acum sunt accelerate de acest virus. Nu virusul asta a inventat cancerul, dar el il accelereaza si o sa cauti tratament pentru cancer peste un an sau doi.

      si gripa de pina acum te vindeca de cancer " specialistule " ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

12 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8909
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7450
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0380
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7696
Gram de aur (XAU)Gram de aur272.6466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro