SUPLIMENT INFRASTRUCTURA GRAMPET Group - despre leadership şi viziune în industria feroviară românească

Ziarul BURSA #Companii / 28 noiembrie

GRAMPET Group - despre leadership şi viziune în industria feroviară românească

(Interviu cu Gruia Stoica, preşedintele şi fondatorul GRAMPET Group)

Parcursul GRAMPET Group este, în esenţă, o poveste despre viziune, încredere şi determinare, spune Gruia Stoica, preşedintele şi fondatorul Grupului. Printre altele, Gruia Stoica ne-a spus, în cadrul unui interviu, că scopul pe care GRAMPET Group şi l-a asumat de peste 25 de ani este acela "de a stimula dezvoltarea industrială şi economică a României şi de a o conecta la regiune şi la lume”.

Reporter: GRAMPET Group este astăzi cel mai mare grup feroviar privat şi operator logistic cu capital românesc şi un actor important la nivel regional. Cum aţi descrie evoluţia grupului de la înfiinţare până în prezent?

Gruia Stoica: Parcursul GRAMPET Group este, în esenţă, o poveste despre viziune, încredere şi determinare. Când am fondat compania, în 1999, am pornit cu convingerea că România are nu doar o moştenire industrială valoroasă, ci şi potenţialul de a reconstrui şi de a redeveni un lider regional în sectorul feroviar. A fost o alegere curajoasă, într-un context în care puţini mai credeau în viitorul acestei industrii.

După primii ani de la debutul nostru pe piaţă, am început să aducem împreună nume emblematice din istoria feroviară a României - uzine precum Electroputere VFU Paşcani, RELOC Craiova, REVA Simeria -, pe care le-am transformat în piloni ai unui ecosistem integrat, capabil să producă, să modernizeze şi să întreţină material rulant în conformitate cu cele mai înalte standarde europene. Am investit constant în oameni, în inovaţie şi în digitalizare, fiind convinşi de eficienţa unei viziuni pe termen lung.

Scopul pe care GRAMPET Group şi l-a asumat de peste 25 de ani este de a stimula dezvoltarea industrială şi economică a României şi de a o conecta la regiune şi la lume. Astăzi, avem în portofoliu 20 de companii cu operaţiuni în zece ţări europene şi o echipă de peste 7.500 de oameni. Deţinem cel mai mare operator de transport feroviar de marfă - Grup Feroviar Român, patru fabrici în România şi Ungaria, precum şi cinci terminale logistice. Suntem cel mai mare grup feroviar privat şi operator logistic din Europa Centrală şi de Sud-Est, un jucător de referinţă şi un partener de încredere.

Reporter: Trenul Leon este un simbol al revitalizării industriei feroviare româneşti. Cum a luat naştere acest proiect şi ce reprezintă pentru GRAMPET Group?

Gruia Stoica: Leon întruchipează visul nostru de a readuce la viaţă măiestria românească în construcţia de material rulant. Realizat în fabrica noastră de la Paşcani, acest tren este rezultatul muncii a 180 de specialişti, o echipă care a reuşit să îmbine cu succes pasiunea şi inovaţia, cu experienţa şi tradiţia celor peste 155 de ani de istorie a Electroputere VFU Paşcani.

GRAMPET Group - despre leadership şi viziune în industria feroviară românească

Acest tren este primul pas făcut pe segmentul construcţiilor noi de vehicule feroviare de pasageri, după performanţele obţinute de-a lungul anilor în reproiectarea, reconstrucţia şi modernizarea de astfel de vehicule. Este creat cu meticulozitate şi atenţie la detalii, exact aşa cum mi-am dorit. Are 30.000 de km de teste la activ şi este certificat CE, ceea ce înseamnă că poate circula oriunde în Europa.

La Electroputere VFU Paşcani am implementat un proiect de investiţii de peste 30 de milioane de euro în tehnologie, know-how şi resurse umane. Am transformat această uzină într-un centru de excelenţă industrială, pentru a ne recâştiga locul pe care îl merităm în Europa. Iar Leon este o dovadă clară că putem crea, aici, tehnologie de vârf, la standarde internaţionale.

Reporter: Leon reprezintă un progres important pentru industria feroviară din România. Ce tehnologii integrează acest automotor şi cum contribuie la eficienţa şi confortul călătoriilor?

Gruia Stoica: Leon este primul automotor DMU (Diesel Multiple Unit) fabricat în România în ultimele opt decenii - o alegere pragmatică având în vedere că 62% din reţeaua feroviară a ţării noastre nu este electrificată.

Într-o eră în care călătoriile trebuie să fie rapide, comode şi sigure, a fost conceput tocmai pentru a răspunde acestor nevoi. Proiectat să circule cu viteze de până la 120 km/h, dispune de două Power-Pack-uri MTU de 390 kW fiecare. Acestea asigură tracţiunea automotorului, respectă normele de poluare III B şi au capacitatea de a eficientiza consumul de combustibil la doar 1 litru/km. Trenul poate funcţiona cu combustibili conform standardului EN 15940, inclusiv HVO-100 (ulei vegetal hidrotratat), o soluţie flexibilă ce reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Aceste performanţe fac din Leon automotorul DMU cu cel mai mic impact asupra mediului din România.

Compus din trei vagoane, dispune de 145 de locuri - 11 VIP şi 134 pentru clasa a II-a. Cu un design modern şi confortabil, este dotat cu fotolii rabatabile şi scaune ergonomice, spaţii speciale pentru aşezarea bagajelor voluminoase şi a bicicletelor. Vagoanele sunt izolate fonic şi dotate cu sisteme audio-vizuale de informare, iar pasagerii pot admira peisajele de la ferestrele cu vedere panoramică.

Călătoriile cu Leon se remarcă prin siguranţă în fiecare detaliu. Sistemul de supraveghere video transmite imagini către cabinele de conducere, iar senzorii de incendiu monitorizează constant starea trenului. Interfoanele montate la fiecare uşă permit comunicarea directă cu mecanicul în caz de urgenţă, iar modulele de numărare a pasagerilor contribuie la o mai bună gestionare a fluxurilor.

De asemenea, Leon răspunde nevoilor persoanelor cu mobilitate redusă - acces facil prin rampe rabatabile, o toaletă special adaptată care include şi spaţiu pentru mamă şi copil, precum şi o zonă dedicată pentru două cărucioare. Este o declaraţie de incluziune şi o dovadă clară a angajamentului GRAMPET Group faţă de un transport modern, confortabil, accesibil şi echitabil.

Reporter: Zona VIP impresionează prin fotoliile business, care adaugă un plus de rafinament şi confort experienţei de călătorie. Ce v-a determinat să optaţi pentru o astfel de soluţie premium, în locul unei variante mai convenţionale, cum ar fi scaunele capitonate cu material textil, întâlnite frecvent în trenurile actuale din România?

GRAMPET Group - despre leadership şi viziune în industria feroviară românească

Gruia Stoica: Am considerat că pasagerii români merită mai mult decât minimul funcţional cu care s-au obişnuit în ultimele decenii. Fotoliile instalate sunt parte dintr-o viziune orientată spre confort, calitate şi respect pentru călător. Nu ne-am dorit o soluţie "ieftină”, ci una care să reflecte un nou standard de călătorie pe calea ferată. Dacă vrem să readucem oamenii în trenuri şi să facem transportul feroviar atractiv, trebuie să investim în experienţa de la bord - iar confortul este un element esenţial în această ecuaţie.

Prin urmare, am ales să dotăm zona VIP din automotorul Leon cu fotolii ce respectă normele actuale de siguranţă şi ergonomie, din materiale ignifuge, uşor de curăţat şi adaptate unui regim de utilizare intensivă, nu doar pentru confortul superior oferit, ci şi pentru a transmite un mesaj clar: transportul feroviar din România merită să evolueze. Vrem să oferim pasagerilor o experienţă la standarde europene, comparabilă cu ceea ce găsim în trenurile moderne din vestul continentului.

Reporter: Cum vedeţi viitorul transportului feroviar în România, odată cu lansarea trenului Leon şi care sunt următorii paşi pentru consolidarea acestui „nou început”?

Gruia Stoica: Leon este proiectul nostru de suflet şi, totodată, expresia identităţii noastre feroviare - o dovadă clară că tradiţia, inovaţia şi pasiunea sunt ingrediente esenţiale pentru succes într-un domeniu atât de competitiv. Prin lansarea acestui tren am marcat un nou capitol şi ne dorim să fie considerat un semnal clar că şi în România se poate. Leon este o demonstraţie de forţă că ingineria şi proiectarea românească există în continuare şi că avem pe ce să construim viitorul industriei feroviare autohtone.

Acest automotor este mai mult decât un proiect, este un punct de plecare şi un semnal de revitalizare al transportului feroviar românesc. Este dovada vie că ţara noastră nu mai trebuie să se mulţumească cu trenuri importate, ci poate să construiască, de la zero, cu resurse proprii, cu minţi româneşti, trenuri moderne şi competitive la nivel european. Industria feroviară românească are un potenţial enorm, iar noi, cei care lucrăm în acest domeniu, avem responsabilitatea de a-l valorifica.

Ne dorim ca, atât operatorii privaţi, cât şi CFR Călători, să vadă în Leon o soluţie viabilă pentru modernizarea flotei, o soluţie eficientă şi modernă pentru rutele scurte şi medii, un produs atractiv şi adaptat realităţilor din ţara noastră.

Reporter: GRAMPET Group dezvoltă, inovează şi transformă industria feroviară din România. Cum vedeţi această moştenire industrială şi ce înseamnă ea pentru viitorul grupului?

GRAMPET Group - despre leadership şi viziune în industria feroviară românească

Gruia Stoica: Pentru GRAMPET Group, moştenirea nu reprezintă o privire nostalgică spre trecut, ci un potenţial viu - o platformă solidă pentru viitor. Am preluat de-a lungul anilor, unii dintre cei mai importanţi producători de material rulant din România, pentru a le reda strălucirea şi a-i transforma în veritabili catalizatori ai inovaţiei.

În uzinele noastre s-au format, de-a lungul deceniilor, zeci de generaţii de ingineri şi specialişti care ne-au pus ţara pe harta excelenţei feroviare europene. Aceasta este moştenirea în care credem şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că fabricile noastre vor continua să construiască şi să modernizeze material rulant, să formeze oameni, să dezvolte tehnologii şi să scrie noi capitole în istoria industrială a sectorului feroviar.

Mai presus de toate, moştenirea înseamnă transmiterea expertizei - de la o generaţie la alta - cu grijă, rigoare şi respect. Vorbim despre tineri ingineri şi specialişti care se formează nu doar în spiritul celor mai noi tehnologii, ci şi prin respectul faţă de măiestria celor care au pus bazele acestei industrii. Nu este vorba doar despre a onora trecutul, ci despre a crea premisele pentru ca alte generaţii de ingineri români să poată construi viitorul, cu încredere şi viziune.

GRAMPET Group contribuie la moştenirea feroviară şi industrială a României, iar proiectele noastre spun povestea acesteia.

Prin investiţii strategice, digitalizare, sustenabilitate, modernizare şi construcţie de material rulant, ducem mai departe această moştenire şi o transformăm într-un veritabil avantaj competitiv - cu impact concret în economia de azi şi direcţie clară pentru un viitor durabil.

Reporter: Care au fost principalele proiecte şi iniţiative prin care GRAMPET Group şi-a consolidat, în ultimul an, poziţia de lider regional?

Gruia Stoica: În ultimul an, GRAMPET a făcut paşi importanţi pentru consolidarea poziţiei sale ca lider regional în industria feroviară şi în domeniile conexe. Una dintre cele mai notabile realizări a fost lansarea trenului LEON. În paralel însă, la Electroputere VFU Paşcani, am continuat procesul de modernizare a trenurilor aflate în exploatare - 36 de automotoare Siemens Desiro („Săgeţile Albastre”) au fost recondiţionate în urma unui proiect de reconstrucţie şi revizie capitală de tip R9, iar 19 vagoane de călători clasa a II-a au fost modernizate cu fonduri PNRR, parte a unui proiect de peste 66 de milioane de euro ce vizează reabilitarea a 42 de astfel de vagoane până în 2026.

La RELOC Craiova, modernizarea celor 19 locomotive electrice ELASMO, finanţată prin PNRR cu 91,1 milioane de euro, avansează - primele opt locomotive au fost finalizate şi livrate beneficiarului, iar alte cinci se află deja în lucru. Totodată, la REVA Simeria producem vagoane cisternă Zacns 85mc şi vagoane Sgmmnss 40', iar patru noi tipuri de vagoane de marfă se află în faza de certificare, urmând a intra în producţie în 2026.

De asemenea, la GRAMPET Debreceni, fabrica noastră din Ungaria, efectuăm anual revizii, reparaţii şi modernizări pentru peste 2.400 de vagoane de marfă, menţinând standarde ridicate de calitate şi siguranţă pentru clienţii din întreaga Europă.

GRAMPET Group - despre leadership şi viziune în industria feroviară românească

Prin Electromontaj Carpaţi Sibiu, am câştigat şi derulăm contracte esenţiale pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii energetice naţionale, în valoare de peste 142 de milioane de lei.

În plus, ne-am diversificat portofoliul prin demararea producţiei de bitum 50/70 şi bitum polimerizat la Oneşti. Prin BITUROM, operăm cea mai modernă unitate de topire a bitumului rutier din România, amplasată pe platforma industrială a fostei rafinării RAFO. Staţia are o capacitate de până la 18 tone pe oră şi este complet automatizată.

Toate aceste proiecte reflectă principiul care ne ghidează activitatea - un lider vizionar caută permanent să construiască mai mult, mai bine şi mai durabil, investind în inovaţie, modernizare şi diversificare.

Reporter: Dacă aţi putea contura un mesaj pentru industria feroviară românească de mâine, care ar fi acela?

Gruia Stoica: Industriei feroviare româneşti de mâine îi urăm încredere în propriul potenţial. Să nu uite că are în spate o moştenire tehnologică valoroasă, zeci de generaţii de ingineri care au construit trenuri, au inovat şi au pus România pe harta europeană a industriei feroviare. Dar dincolo de trecut, îi dorim viziune - viziunea de a deveni din nou un pilon al mobilităţii moderne, sustenabile şi competitive.

Îi urăm investiţii consecvente, predictibilitate legislativă şi deschidere reală spre parteneriate între stat şi mediul privat. Îi dorim o politică industrială coerentă, care să stimuleze producţia locală, cercetarea şi inovarea, dar mai ales formarea de specialişti - pentru că, fără oameni bine pregătiţi, trenurile nu pleacă din staţie, oricât de moderne ar fi.

Îi dorim o reţea feroviară sigură, modernă, conectată, care să atragă tot mai mulţi pasageri şi tot mai multă marfă. O industrie care să devină cu adevărat o alternativă viabilă la transportul rutier, în ton cu exigenţele Uniunii Europene privind tranziţia verde.

Şi, nu în ultimul rând, îi dorim curaj. Curajul de a merge mai departe, de a ieşi din logica reparaţiilor şi a improvizaţiei şi de a construi - pe bune - viitorul transportului feroviar din România.

Reporter: Mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0901
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3946
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4542
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8106
Gram de aur (XAU)Gram de aur587.0446

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb