Tăriceanu: "Am reuşit decuplarea economiei de factorul politic"

R.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 iulie 2007

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat, ieri, că a reuşit să decupleze economia de factorul politic, dovadă stând reacţia bursei în perioada referendumului pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. "Sunt mândru pentru că, de când sunt prim-ministru, am reuşit un lucru care părea imposibil cu ani în urmă: decuplarea economiei de factorul politic", a arătat premierul, citat de Rompres. El a subliniat că economia românească nu mai este dependentă de deciziile politice ale administraţiei centrale sau locale "şi lucrul acesta s-a văzut foarte bine la referendumul din 19 mai". "Am fost atent în acele zile să văd ce se întâmplă la bursă. Nu s-a întâmplat practic nimic. După o mică scădere de 1,5% în ziua anunţării deciziei de suspendare, a doua zi s-a înregistrat maximul istoric pe bursă", a precizat şeful Executivului. El a apreciat că, în prezent, şi bursa de la Bucureşti începe să aibă volume de tranzacţie care să semene cu o adevărată bursă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb