Teodorovici promite măsuri pentru trecerea la piaţa emergentă

M.G.
Piaţa de Capital / 25 iulie 2019

Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici

Partidul Social Democrat va face publice în luna august o serie de măsuri şi paşi de parcurs care să ducă la atingerea statutului de piaţă emergentă de către Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a declarat astăzi, ministru Finanţelor Publice Eugen Teodorovici.

Acesta a punctat că subiectul "pieţe de capital" a fost abandonat la nivelul clasei politice, dar că se va reveni asupra lui în viitorul apropiat.

Domnia sa a declarat: " Există o propunere facută de şeful Bursei (n.r. Adrian Tănase). O sa vedeti un pachet de măsuri pe care le adăugăm programului de guvernare în august-septembrie care va conţine şi un pachet în sensul acesta, să devenim piaţă emergentă".

Acesta a precizat că printre măsuri sunt incluse şi o serie de listări: "Asta mai avem de facut (noi, Statul). Listare, număr şi volum (de acţiuni tranzacţionate)".Ultima listare a Statului a fost Electrica, în 2014.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. as vrea sa ma listez si eu la bursa cu vreo citeva hectare de pamint se poate pot sa obtin 15500 euro pe hectar dupa aia intru sin cea emergenta in dolari pachistanezi ce actemi trebuie..,,

    Primul pas ar fi numirea in fruntea ASF-ului a unui colectiv bine-intentionat format din meseriasi adevarati alcatuit din Dragoi, Doros, Ceocea, Fercala si Ciurezu (niste sfinti ai pietei de capita care trebuie canonizati urgentl). Cu ei vom ajunge emergenti cu siguranta iar SIF-urile vor depasi Amazon-ul ca si capitalizare (se vor bate strainii pe ele, precum romanii pe ajutoarele de la stat).

    1. (se vor bate strainii pe ele, precum romanii pe ajutoarele de la stat).

      Sau ajutoare sociale.

      Lipsesc cei de la 4.... 

      La 4 sunt tot aia de la 1 (dar prin intermediar).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb