Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat administraţia preşedintelui Donald Trump să nu se amestece în alegerile din Germania, după ce Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a anunţat un program de finanţare pentru cauze din Europa aliniate mişcării MAGA, relatează publicaţia The Guardian.
„De partea noastră, noi nu ne amestecăm în alegerile americane. În schimb, nu doresc ca guvernul american sau instituţiile apropiate de acesta să se amestece în alegerile din Germania”, a declarat Friedrich Merz, cancelarul Germaniei.
Şeful executivului de la Berlin a reacţionat la o iniţiativă americană care oferă subvenţii de până la 3 milioane de dolari pentru organizaţii caritabile, grupuri de analiză şi persoane fizice din Europa, conform ziarului britanic.
„Se pare că există un efort din partea Departamentului de Stat de a influenţa rezultatul alegerilor din Europa, oferind un avantaj nedrept partidelor de dreapta prin resurse pe care, în mod normal, nu le-ar obţine”, a declarat un fost oficial al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.
Subvenţiile sunt gestionate de o divizie a Departamentului de Stat numită Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă, iar printre posibilii beneficiari se află organizaţii conservatoare din Marea Britanie şi asociaţii care au pierdut sprijinul financiar în Ungaria, notează publicaţia.
Finanţarea este direcţionată către entităţi care abordează provocări legate de suveranitate naţională, migraţie şi cenzură, în timp ce legislaţia germană interzice finanţarea partidelor politice din străinătate, precizează sursa citată.






















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.07.2026, 10:33)
Amesteca-te Trump si salveaza Germania a doua oara , e in descompunere , miroase a hoit deja !