Peste 70% dintre departamentele comerciale ale companiilor nu valorifică suficient timpul economisit prin inteligenţa artificială, deşi investesc tot mai mult în instrumente AI şi soluţii pentru automatizarea vânzărilor, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. La această concluzie a ajuns compania românească specializată în servicii de Sales-as-a-Service, TNX, care anunţă lansarea TNX OS, o platformă tehnologică proprie ce permite monitorizarea în timp real a rezultatelor comerciale şi integrează cercetarea comercială, analiza datelor şi identificarea semnalelor de business cu ajutorul inteligenţei artificiale, potrivit companiei.
Prin TNX OS, clienţii beneficiază de acces direct la un mediu de raportare interactiv, în care pot urmări activitatea campaniilor, indicatorii de performanţă, interacţiunile comerciale şi evoluţia oportunităţilor, fără să depindă exclusiv de rapoarte periodice, conform comunicatului de presă.
Lansarea TNX OS marchează o nouă etapă în dezvoltarea TNX, care îşi consolidează modelul de Sales-as-a-Service prin integrarea tehnologiei proprii, în contextul extinderii operaţiunilor pe pieţele europene, se arată în comunicat.
Inteligenţa artificială schimbă vânzările B2B, dar productivitatea rămâne o provocare
Lansarea platformei TNX OS are loc într-un context în care companiile investesc tot mai mult în inteligenţa artificială şi automatizarea vânzărilor, însă beneficiile tehnologice nu se transformă automat în rezultate comerciale măsurabile, potrivit TNX.
Potrivit unei cercetări Gartner publicate în mai 2026, instrumentele AI economisesc, în medie, 4,8 ore de lucru pe săptămână pentru un reprezentant de vânzări. Cu toate acestea, 72% dintre organizaţiile comerciale reinvestesc insuficient timpul economisit în activităţi de vânzare cu valoare ridicată, transmite reprezentanţii TNX în comunicat.
În paralel, raportul „State of Sales 2026”, realizat de Salesforce, arată că reprezentanţii de vânzări utilizează, în medie, opt instrumente tehnologice pentru a încheia contracte, iar 42% declară că se simt copleşiţi de numărul acestora, se arată în comunicatul de presă.
De la digital footprint şi AI Sales Signals la oportunităţi comerciale
Componenta centrală a platformei, GTM (Go-to-Market) Intelligence, foloseşte inteligenţa artificială pentru a analiza amprenta digitală şi informaţiile publice ale companiilor-ţintă, precum poziţionarea pe piaţă, produsele şi tehnologiile utilizate, conform comunicatului de presă.
Sistemul detectează automat semnale comerciale declanşatoare, precum extinderi, recrutări, schimbări organizaţionale sau investiţii, şi le corelează cu profilul clientului ideal. Această centralizare permite identificarea rapidă a companiilor cu potenţial real şi pregătirea unor interacţiuni personalizate, oferind echipelor de vânzări contextul şi justificarea necesare pentru a iniţia discuţii relevante, potrivit TNX.
„Vânzările B2B nu mai pot fi construite doar pe liste de companii şi volume mari de outreach. Diferenţa o face capacitatea de a înţelege ce se întâmplă într-un business, ce schimbări traversează şi unde există o oportunitate reală. Prin TNX OS conectăm research-ul, semnalele identificate cu ajutorul AI şi execuţia comercială într-un singur proces. Nu vrem doar să generăm mai multă activitate pentru clienţi, ci să construim un mod mai inteligent şi mai predictibil de a identifica şi dezvolta oportunităţi comerciale”, declară Mihnea Antoce, Co-Founder TNX, potrivit comunicatului de presă.
Transparenţă completă asupra campaniilor şi acces live la indicatorii de performanţă
Componenta de raportare şi business intelligence din TNX OS oferă clienţilor acces direct şi permanent, în timp real, la activitatea şi performanţa campaniilor lor. Spre deosebire de outsourcing-ul comercial tradiţional, bazat pe rapoarte periodice transmise de furnizor, platforma centralizată şi interactivă permite monitorizarea completă a pipeline-ului, de la companiile prospectate şi persoanele de decizie contactate până la interacţiuni, răspunsuri şi oportunităţi generate, se arată în comunicat.
Prin dashboard-uri interactive şi filtre dedicate, clienţii pot analiza volumele de activitate, ratele de conversie şi progresul pe segmente sau etape comerciale. Această vizibilitate extinsă ajută companiile să înţeleagă unde apar blocaje şi ce segmente generează interes, în timp ce TNX utilizează platforma pentru a monitoriza continuitatea interacţiunilor şi a asigura follow-up-ul. Integrarea TNX OS a fost asociată cu o reducere de aproximativ 40% a oportunităţilor comerciale stagnante. Până în prezent, platforma a fost utilizată în 25 de campanii şi procesează lunar aproximativ 3.000 de înregistrări pentru 12 clienţi activi, potrivit companiei.
„În serviciile de sales outsourcing, una dintre cele mai importante întrebări ale clientului este ce se întâmplă concret cu pipeline-ul său. Am vrut să eliminăm situaţiile în care o companie trebuie să aştepte un raport sau o şedinţă pentru a înţelege progresul campaniei. Prin TNX OS, clienţii au vizibilitate live asupra activităţii, pot analiza indicatorii prin filtre şi pot urmări evoluţia oportunităţilor comerciale. Pentru noi, transparenţa nu trebuie să fie un beneficiu opţional, ci standardul după care funcţionează un parteneriat comercial”, explică Albert Enciu, Co-Founder TNX, conform comunicatului de presă.



























































Opinia Cititorului