Top acţiuni în T3: Investitorii individuali susţin CoreWeave şi Oracle în contextul boom-ului AI în cloud

R.S.
Macroeconomie / 7 octombrie, 16:23

Bogdan Maioreanu

Bogdan Maioreanu

Investitorii individuali s-au înghesuit să cumpere acţiuni CoreWeave şi Oracle în trimestrul al treilea, pe măsură ce companiile au încheiat parteneriate importante pentru a furniza infrastructura cloud necesară stimulării boom-ul AI, potrivit celor mai recente date trimestriale ale platformei de tranzacţionare şi investiţii eToro, conform unui comunicat transmis redacţiei.

eToro a cercetat companiile care au înregistrat cea mai mare schimbare proporţională a numărului de deţinători de la un trimestru la altul (tabelele 1&2), analizând în acelaşi timp şi cele mai deţinute 10 acţiuni de pe platformă (tabelele 3&4).

Cererea mare de servicii cloud generată de boom-ul AI stimulează interesul investitorilor în T3

CoreWeave a condus lista „celor mai mari creşteri”, numărul deţinătorilor săi de pe platforma eToro dublându-se (+104%) faţă de trimestrul trecut. Compania a fost unul dintre principalii beneficiari ai creşterii cererii de capacitate de calcul AI şi a anunţat o serie de planuri de expansiune în trimestrul al treilea. Acestea includ un centru de date de 6 miliarde de dolari în Pennsylvania, achiziţia Core Scientific pentru a satisface nevoile de energie pentru AI şi un nou acord de 6,5 miliarde de dolari cu OpenAI, potrivit comunicatului.

Pe locul al doilea, Oracle a înregistrat o creştere de 70% a numărului de deţinători de pe platforma eToro de la un trimestru la altul. Preţul acţiunilor sale a crescut vertiginos după ce a raportat cifre masive ale cererii de servicii cloud, care au uimit Wall Street în septembrie, înregistrând un nou record istoric şi cea mai bună zi de tranzacţionare din 1992. O parte din acest succes a fost determinat de rolul central al companiei în proiectul de miliarde de dolari al centrului Stargate AI, împreună cu OpenAI şi SoftBank, şi a fost în centrul atenţiei pentru participaţia sa majoritară în TikTok US, ca parte a restructurării drepturilor de proprietate asupra platformei de social media.

Lale Akoner, analist pentru piaţa globală la eToro, a declarat: „De la proiectul Stargate la „Planul de acţiune al Americii în domeniul AI”, administraţia SUA s-a angajat să realizeze investiţii semnificative pentru a asigura poziţia de lider a Americii în cursa AI. CoreWeave şi Oracle s-au dovedit a fi două dintre cele mai evidente companii beneficiare. În ciuda faptului că deţin o cotă mai mică pe piaţa de cloud computing decât Amazon, Microsoft şi Google, acestea au captat atenţia investitorilor interesaţi de AI, specializându-se în servicii care necesită o utilizare intensivă a GPU-urilor şi asigurându-şi parteneriate profitabile atât cu guvernul, cât şi cu lideri din industrie, precum OpenAI.

Investitorii recunosc din ce în ce mai mult valoarea producătorilor de infrastructură şi instrumentele care susţin sectorul de AI- în loc să se concentreze exclusiv pe aplicaţiile finale.”

Investitorii individuali continuă să cumpere la preţuri scăzute

După ce au ocupat primul şi al doilea loc în lista celor mai mari creşteri a numărului deţinătorilor investitorilor în trimestrul al doilea, UnitedHealth şi Lululemon au apărut din nou, de data aceasta pe locul patru şi respectiv trei, fiecare cu o creştere de 52% a numărului de deţinători de pe platformă. Preţul acţiunilor ambelor companii a atins cel mai scăzut nivel de la începutul pandemiei în trimestrul al treilea. Deşi nu la fel de extrem, alte companii cu creşteri semnificative, precum Okta (locul 6, +50% în numărul de deţinători), Fortinet (locul 8, +46%) şi On (locul 9, +46%) au suferit, de asemenea, scăderi ale preţului acţiunilor în ultimele luni.

Lale Akoner, analist pentru piaţa globală la eToro, a declarat: „În timp ce creşterea CoreWeave şi Oracle reflectă un moment puternic de creştere, situaţia este cu totul diferită pentru Lululemon şi UnitedHealth. În septembrie, Lululemon a avertizat că noile reguli legate de tarifele vamale vor costa compania 240 de milioane de dolari în acest an, provocând o scădere de 15% a preţului acţiunilor. UnitedHealth s-a confruntat cu propriile dificultăţi, de la demisia CEO-ului la o anchetă privind frauda Medicare, ambele afectând preţul acţiunilor.

Investitorii individuali par să fi considerat aceste scăderi ca fiind oportunităţi, activitatea de cumpărare înregistrând o creştere în ultimele două trimestre. În mod deosebit, Berkshire Hathaway a dezvăluit achiziţionarea a cinci milioane de acţiuni UnitedHealth, interpretată pe scară largă ca un vot de încredere în perspectivele de redresare ale gigantului din domeniul sănătăţii.”

Pentru investitorii individuali români, Novo Nordisk a fost compania cu cea mai mare creştere, cu o majorare de 28% a numărului de investitori care deţin acţiuni ale acesteia. Următoarele companii cu cea mai mare creştere sunt Adobe (11%), Palantir şi Rheinmetall (7% fiecare), Netflix (5%) şi ASML (4%).

Bogdan Maioreanu, analist de piaţă eToro pentru România, a declarat: „Am observat un comportament de tip „buy-the-dip - cumpără scăderile”, preţul acţiunilor Novo Nordisk atingând cel mai scăzut nivel în luna august a acestui an. În ceea ce priveşte celelalte acţiuni care au captat atenţia investitorilor români, acest lucru arată o diversificare în contextul discursului puternic privind evoluţia AI în afara companiilor „Magnificent 7”, necesitatea cheltuielilor de apărare în Europa determinând investitorii să se orienteze şi către acţiuni specifice din acest sector.

Hims & Hers trece de la cea mai mare creştere la cea mai mare scădere

La celălalt capăt al spectrului, majoritatea companiilor care figurează în topul celor mai mari scăderi ale numărului de deţinători de pe platformă din acest trimestru au înregistrat o creştere semnificativă a preţului acţiunilor în trimestrul trecut, ceea ce a determinat investitorii individuali să îşi vândă acţiunile pentru a realiza profit. Compania de minierit de bitcoin Hut 8 a înregistrat o scădere de 23% a numărului de deţinători în ultimul trimestru, în timp ce preţul acţiunilor sale a crescut cu 93%. În mod similar, Valterra Platinum a înregistrat o scădere de 16% a numărului de deţinători, în timp ce preţul acţiunilor sale a crescut cu 56%.

Hims & Hers, care înregistra printre cele mai mari creşteri în trimestrul al doilea, a intrat în topul companiilor cu cele mai mari scăderi din acest trimestru, cu o reducere de 18% a numărului de deţinători, după trei luni volatile. La sfârşitul lunii iunie, parteneriatul de scurtă durată al companiei de telemedicină cu Novo Nordisk s-a încheiat, producătorul Wegovy acuzând-o de comercializarea în mod înşelător a unor versiuni copiate ale medicamentelor sale pentru slăbit, ceea ce a dus la o serie de procese intentate de investitori.

Lale Akoner a adăugat: „Hims & Hers a trecut de la „cea mai mare creştere” în trimestrul al doilea la „cea mai mare scădere” în trimestrul al treilea, deoarece mulţi investitori individuali şi-au retras profiturile după câştiguri de 16% în ultimele trei luni şi de 90% în ultimele şase luni. Acest lucru sugerează că o parte semnificativă dintre cei care au determinat creşterea anterioară a companiei şi-au marcat acum profiturile, contribuind la scăderea numărului de acţionari în acest trimestru.

În ciuda aprecierii generale a preţului, acţiunile au înregistrat vânzări masive în trimestrul al treilea, după ce veniturile au fost sub aşteptări şi au apărut titluri negative în presă cu privire la disputa cu Novo Nordisk. Acest episod ilustrează cât de repede se poate inversa un trend şi cât de mult poate afecta volatilitatea persistentă sentimentul investitorilor.”

Printre investitorii români,, ultimul trimestru a adus o scădere de 10% a numărului celor care deţin acţiuni Warner Brothers, AMD, Qualcomm şi Boeing, urmată îndeaproape de o scădere de 9% a deţinerilor Jumia Technologies, Block Inc. şi Tesla Motors.

Bogdan Maioreanu a adăugat: „În cazul Warner Brothers, după o creştere de 67% în septembrie, este posibil ca investitorii să îşi fi marcat profiturile. Acest lucru s-ar fi putut întâmpla şi în cazul particular al Tesla, după ce compania a recuperat scăderea din aprilie anul acesta şi a atins noi maxime istorice. În ciuda acestui fapt, compania lui Elon Musk rămâne a doua cea mai deţinută acţiune de către investitorii individuali români, după Nvidia.”

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0916
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3652
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8662
Gram de aur (XAU)Gram de aur555.6475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb