Acţiunile Citibank au adus investitorilor un randament de 70%, în ultimul an, şi de 39% de la începutul anului curent, mult peste performanţa indicelui american S&P500, dar şi peste randamentele aduse de celelalte companii din sectorul bancar American, arată un raport al TradeVille. Ieşirea din formaţiunea de triunghi ascendent poate duce cotaţia la maximul ultimilor 17 ani.
Aşadar, din punct de vedere al creşterii înregistrate de la începutul acestui an, acţiunile US.C ocupă poziţia fruntaşă între cele mai mari bănci americane, competitorii săi aducând investitorilor randamente de +34% (US.GS), +25% (US.JPM), +23% (US.MS), +14% (US.BAC).
După un trend puternic ascendent început în decembrie 2023, cotaţia US.C a retestat de mai multe ori pe parcursul anului 2024 rezistenţa din zona 80-84 dolari, nivel sub care s-a tranzacţionat în ultimii 16 ani, maximul istoric fiind de 570 dolari (decembrie 2006). În iulie 2025, pe fondul raportării unor rezultate financiare peste aşteptările analiştilor şi a unui guidance în creştere pentru finalul acestui an, dar şi datorită rezultatului pozitiv al testului de stres efectuat de Rezervă Federală, preţul acţiunilor a străpuns acest nivel de rezistenţă, crescând până la 98 de dolari.
Din punct de vedere al analizei tehnice, pentru a stabili un preţ ţintă luăm în calcul formaţiunea de triunghi ascendent, creată în perioada iulie - septembrie 2025. Calculând înălţimea triunghiului între 88 dolari şi 97 dolari şi proiectând în sens ascendent valoarea acesteia, reiese un preţ ţintă de 106 dolari pentru următoarele trei luni, preţ ţintă condiţionat de închiderea peste nivelul de 97 dolari.
Pentru investitorii care doresc să iniţieze o poziţie long, un stop-loss poate fi setat la 93dolari, raportul risk-reward în această tranzacţiei fiind de 1:2, conform TradingView. (F.A.)
• Analiză Tehnică
Recomandare: HOLD
Preţ curent: 97.17 USD
Preţ ţintă: 106 USD (+9.08%)
Stop-loss: 93 USD (-4%)
Interval: 3 luni
--------------------
Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.
Opinia Cititorului