"Transelectrica" şi transportatorul italian de energie au semnat un acord de cooperare

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 noiembrie 2007

Transelectrica şi transportatorul de energie din Italia, Terna, au semnat un acord de cooperare în acest domeniu, pentru dezvoltarea în comun a unor proiecte internaţionale de interconexiune, potrivit unui comunicat al Transelectrica.

Acest memorandum vizează, de asemenea, implementarea unor programe comune de asistenţă tehnică în zona Europei de Sud-Est şi pe alte pieţe, schimb de know-how, precum şi un parteneriat strategic privind dezvoltarea instituţională şi organizatorică a pieţei de electricitate din regiune şi integrarea acesteia în piaţa internă de electricitate a UE.

Acordul a fost semnat cu ocazia celui de-al 20-lea Congres Mondial al Energiei, desfăşurat la Roma în aceste zile, şi a avut la bază stadiul avansat de liberalizare a pieţelor de energie din Italia şi România, precum şi necesitatea dezvoltării unui coridor energetic între Italia şi România, prin sud-estul Europei, şi apoi mai departe, către Moldova, Ucraina şi Rusia.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb