Trimiterea de trupe în Ucraina, o idee fără adepţi

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică #Apărare / 28 februarie

Trimiterea de trupe în Ucraina, o idee fără adepţi

English Version

Declaraţia preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la eventualitatea trimiterii de trupe în Ucraina i-a luat pe nepregătite pe oficialii de la Bucureşti, chiar dacă la reuniunea de luni seară de la Palatul Elysee, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, nu s-a luat o decizie în acest sens, prin prisma lipsei de consens.

Surse din Ministerul Apărării Naţionale au spus pentru ziarul BURSA că, până acum, reprezentanţii MApN şi ai Statului Major al Apărării nu au fost contactaţi de omologii lor din NATO sau Europa referitor la o astfel de propunere, care nu a fost discutată nici la reuniunea şefilor de stat major ai ţărilor membre NATO care a avut loc la mijlocul lunii ianuarie şi nici la şedinţa miniştrilor apărării din statele aliate ce s-a desfăşurat în 15 februarie la Bruxelles.

Faptul că autorităţile de la Bucureşti nu au fost pregătite pentru ideea lansată de preşedintele francez reiese şi din comunicatul postat ieri pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale cu privire la participarea la evenimentul de la Paris a preşedintelui Klaus Iohannis, document în care nu se aminteşte nimic despre discuţia privind trimiterea de trupe în Ucraina. Singurul pasaj din comunicatul de presă care ar lăsa să se întrezărească vag faptul că s-a discutat şi despre acest subiect este următorul: "În egală măsură, liderii au reconfirmat necesitatea de a continua sprijinul militar atât în plan european, cât şi bilateral, fiind discutate opţiunile pentru intensificarea asistenţei acordate Ucrainei. În cadrul reuniunii, au fost abordate, totodată, şi implicaţiile războiului asupra securităţii europene şi euroatlantice, un accent fiind pus pe implementarea deciziilor luate la Summitul NATO de la Vilnius. Concluzia unanimă a participanţilor la reuniunea de nivel înalt de la Paris a fost aceea că este nevoie să fie intensificate toate eforturile pentru continuarea sprijinului multidimensional acordat Ucrainei".

În rest, tăcere totală din partea preşedintelui Iohannis, premierului Ciolacu, ministrului Apărării Angel Tîlvăr şi preşedintelui Senatului Nicolae Ciucă, ceea ce arată că autorităţile de la Bucureşti, chiar dacă nu se aşteptau la o astfel de declaraţie, nu iau deocamdată în calcul trimiterea de trupe în ţara vecină, mulţumindu-se să mărească numărul celor 15 pachete de sprijin militar constând în echipamente şi muniţie acordate până acum Ucrainei, potrivit autorităţilor de la Kiev.

Nicu Fălcoi: "Eu nu cred că România ar trebui să trimită în acest moment trupe în Ucraina"

Trimiterea de trupe în Ucraina, o idee fără adepţi

Referitor la afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron, deputatul Nicu Fălcoi (USR), vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a NATO, a declarat pentru ziarul BURSA că nu crede că ţara noastră va trimite trupe în Ucraina.

Nicu Fălcoi a spus: "M-a surprins declaraţia preşedintelui Macron; nu mă aşteptam la aşa ceva. Este o idee complet nouă, pentru că nu s-a discutat niciodată despre posibilitatea ca ţările din Uniunea Europeană sau din NATO să trimită trupe în Ucraina, dar eu cred că va fi decizia fiecărui stat în parte. În niciun caz nu va fi o decizie a NATO, pentru că NATO nu se va implica în aşa ceva. Eu nu cred că România ar trebui să trimită în acest moment trupe în Ucraina. Faptul că mai sunt cetăţeni români care îşi doresc să participe la acele lupte, e treaba lor personală şi în niciun caz o decizie a statului român. Nu ştiu care a fost motivaţia acestei declaraţii făcută de preşedintele Macron, dar în ultimul timp am observat că mai mulţi oficiali europeni au ieşit cu declaraţii care să trezească la realitate cetăţenii.

Poate că declaraţia lui Emmanuel Macron a fost făcută în acelaşi spirit, în sensul că prea mult timp am crezut că Europei nu i se poate întâmpla nimic şi uite că suntem în situaţia în care este posibil să i se întâmple şi Europei ceva rău. Sunt mai mulţi oficiali care în ultima vreme au făcut declaraţii care i-au făcut pe cetăţeni să îşi pună întrebări. De aceea cred că această declaraţie a lui Macron este în acelaşi sens, dar este posibil să fie şi o testare a Rusiei să vadă cum reacţionează autorităţile de la Kremlin la o astfel de afirmaţie".

Vicepreşedintele Adunării Parlamentare a NATO a afirmat că, în cazul în care s-ar stabili în viitor trimiterea unor trupe în Ucraina, decizia va aparţine fiecărui stat membru UE sau NATO.

Domnul Fălcoi a precizat: "În momentul în care un stat decide să trimită trupe acolo, această măsură presupune implicarea în război. Dar vă spun că nu va fi o decizie a NATO, pentru că Alianţa nu se va implica în sine în acest război decât în condiţiile în care unul dintre statele membre ar fi atacat. În Ucraina nu se pune problema numărului soldaţilor, ci mai degrabă a armamentului şi muniţiilor de care are nevoie. Ucraina are rezerve militare din proprii cetăţeni, dar în acest moment are nevoie disperată de muniţie, de armament cu rază lungă de acţiune şi armament cât mai performant pentru a face faţă atacurilor Rusiei. Eu cred că asta este foarte important în acest moment şi mai puţin trimiterea de trupe. Cred că în acest moment ţările care au posibilitatea să ofere astfel de rachete cu rază lungă de acţiune (n.red. - cancelarul german Olaf Scholz a refuzat să trimită rachete Taurus autorităţilor de la Kiev) ar trebui să o facă, pentru că fără ele va fi un pic cam greu Ucrainei, iar ucrainenii nu se luptă doar pentru ţara lor: ei luptă şi pentru Europa, pentru un stil de viaţă pe care noi îl considerăm normal".

Aurel Cazacu: "Trimiterea de trupe din partea statelor europene în Ucraina ar însemna trecerea într-o nouă etapă a războiului"

Trimiterea de trupe în Ucraina, o idee fără adepţi

În schimb, expertul militar Aurel Cazacu consideră că ţara noastră nu face parte din grupul de state europene care ar putea trimite trupe în Ucraina şi că nu suntem pregătiţi nici măcar pentru apărare, pentru utilizarea armamentului pe care l-am achiziţionat de la aliaţi.

Aurel Cazacu a afirmat: "Sprijin în armament şi bani poţi să dai, dar dacă ai trimis trupe deja ar însemna pentru autorităţile de la Kremlin că este vorba despre un amestec străin şi atunci poate să treacă la o fază următoare a războiului. În opinia mea, Federaţia Rusă nu va ataca în anii următori alte state europene, dar va crea o stare de tensiune în relaţiile cu Europa ceea ce nu este benefic pentru UE, din punct de vedere al problemelor privind energia şi lanţurile de aprovizionare. Ruşii, prin ceea ce face Putin care cu ajutorul bisericii aduce în rândul forţelor armate oameni de dincolo de munţii Ural, îşi întăresc poziţia în Ucraina, spre deosebire de autorităţile de la Kiev care nu mai au de unde să concentreze soldaţi, pentru că mulţi tineri şi adulţi au părăsit ţara respectivă în ultimii doi ani. Iar asta este o problemă, pe lângă faptul că nu există muniţia necesară, pentru că nu s-au luat măsuri din timp. Nici la noi nu se iau măsuri, deşi s-a intrat în al treilea an de război. Autorităţile de la Bucureşti nu pornesc producţia de pulbere necesară producţiei de muniţie. Degeaba ne dau americanii avioane, tancuri, nave, sisteme de tragere, de artilerie, dacă nu avem muniţia necesară. Degeaba învăţăm să pilotăm F16, dacă nu avem muniţie nici măcar pentru antrenament. (...) România nu face parte din grupul de state europene care doresc să trimită trupe în Ucraina, deoarece noi ne aflăm la interfaţa acestui lucru şi pentru că avem un mare deficit de trupe, de soldaţi în acest moment".

În aceste condiţii descrise mai sus, domnul Cazacu consideră că ne aflăm în faţa unui risc ridicat dacă forţele Federaţiei Ruse vor ajunge la gurile Dunării şi pe braţul Chilia.

Expertul militar a precizat: "Nu este deloc bine. Gândiţi-vă la un scenariu eventual în care Putin cucereşte Odesa, ajunge la gurile Dunării, se duce apoi în Transnistria şi face din Republica Moldova o Osetie sau un Belarus. Noi vom avea graniţă directă cu Rusia, care nu ne iubeşte, nu iubeşte nici NATO. Şi va duce la o stare de răceală diplomatică ce poate fi costisitoare şi neplăcută. Orice este posibil în acest moment".

Referitor la afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron, Aurel Cazacu crede că este vorba şi de un joc psihologic: "În război, ca şi în cadrul fiecărei lupte, se fac acţiuni psihologice, pentru testarea inamicului. Poate nu vor fi trimise trupe în Ucraina, dar ei vor să vadă acum care este reacţia lui Putin, reacţia celor de la Kremlin, pentru că trupele nu vor ajunge imediat, ci după o perioadă îndelungată. Dar menţionarea în prezent a acestei posibilităţi de către Emmanuel Macron poate avea ca obiect observarea reacţiei Federaţiei Ruse, pentru că, în opinia mea, după ce Putin va fi reales preşedinte, pe baza economiei de război va face tot ce doreşte în următorii 10 ani, mai ales că exportul Rusiei a fost mutat pe o piaţă de 3 miliarde de oameni, atât cât numără împreună China şi India".

Emmanuel Macron: "Nu aşteptăm rezultatul prezidenţialelor din SUA pentru a lua decizii, deoarece este în joc viitorul Europei"

Amintim că luni seară, la finalul reuniunii cu liderii a 20 de state europene, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că, în funcţie de dinamica lucrurilor, statele europene ar putea să trimită trupe în Ucraina, dar că nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

Emmanuel Macron a declarat: "Nu a existat consens pentru a trimite trupe pe teren, dar în funcţie de dinamica lucrurilor nimic nu poate fi exclus. Vom face tot ceea ce este necesar pentru ca Rusia să nu câştige acest război. Spun acest lucru prin prisma unităţii colective pe care am demonstrat-o în ultimii ani. (...) Cred că nicio ţară europeană nu poate să spună că atitudinea Rusiei din prezent şi războiul din Ucraina nu au avut impact asupra sa. Şi mă gândesc că (...) vorbim despre un şoc geopolitic care justifică luarea unor măsuri excepţionale. (...) Nu am spus că Franţa nu este favorabilă ideii de trimitere a trupelor în Ucraina şi ţinând cont de faptul că nu s-a luat o decizie şi nu s-a ajuns la un consens, nu vreau să declar care state europene au adus în discuţie această idee. Dar poziţia Franţei este aceasta: nimic nu poate fi exclus pentru ca Rusia să nu câştige acest război".

Preşedintele Franţei a spus că liderii europeni vor lua decizii în privinţa sprijinirii Ucrainei fără a aştepta să vadă cine va ieşi preşedinte în SUA în urma alegerilor care au loc în acest an.

Emmanuel Macron a precizat: "Dacă noi, ca state suverane, considerăm că acest război din Ucraina va determina viiitorul nostru - ceea ce eu cred cu tărie, pentru că în Ucraina este în joc securitatea noastră europeană -, trebuie să delegăm electoratului american ceea ce se va întâmpla cu viitorul nostru? Eu cred că nu, indiferent care va fi votul americanilor la alegerile prezidenţiale din acest an. Deci nu vom sta să aşteptăm rezultatul acelor alegeri şi acesta a fost obiectivul reuniunii noastre pentru a lua decizii acum deoarece viitorul nostru, al Europei este în joc. De aceea europenii trebuie să decidă cu privire la situaţia din Ucraina. Va fi foarte bine dacă americanii ni se vor alătura, ar fi un plus, dar trebuie să fim pregătiţi să acţionăm şi fără acest suport. Nu e vorba despre lipsă de încredere, nici de pesimism, nici de teamă; o facem pentru că este ceea ce depinde de noi şi ce trebuie să facem".

Anterior reuniunii celor 21 de şefi de stat sau de guvern, Robert Fico, premierul Slovaciei, a spus: "Mă voi limita să spun că aceste teze (în pregătirea întâlnirii de la Paris) sugerează că un număr de state membre NATO şi UE iau în considerare că vor trimite trupe în Ucraina pe baza unor acorduri bilaterale de securitate pe care le-au încheiat cu autorităţile de la Kiev. Nu pot să spun în ce scop sau ce ar trebui să facă aceste trupe acolo". El a precizat că ţara sa nu va trimite soldaţi în Ucraina.

Întrebat despre remarca lui Fico, prim-ministrul Cehiei, Petr Fiala, a spus că "Republica Cehă cu siguranţă nu se pregăteşte să trimită niciun soldat în Ucraina; nimeni nu trebuie să îşi facă griji pentru asta".

Cu toate acestea, faptul că preşedintele Emmanuel Macron nu exclude această măsură în viitor, în funcţie de dinamica lucrurilor, arată că ideea respectivă odată lansată în spaţiul public european va prinde contur, aşa cum s-a întâmplat şi cu trimiterea de sisteme Himars şi Patriot, de tancuri Leopard, de obuziere Caesar şi de avioane F16, măsuri care au fost la fel lansate în spaţiul public, iar apoi s-au concretizat în realitate.

Ce nu iau în calcul liderii europeni este că trimiterea de trupe în Ucraina ar echivala pentru autorităţile de la Kremlin cu o implicare a statelor respective în război de partea Ucrainei şi astfel Vladimir Putin şi acoliţii săi ar avea motivele necesare pentru a ţinti cu rachetele ruseşti obiective de pe teritoriile statelor europene membre NATO, aşa numitele centre de comandă la care s-au referit în dese rânduri ministrul de externe Serghei Lavrov şi Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate a Rusiei.

Dmitri Peskov: "Trimiterea de trupe europene în Ucraina înseamnă un conflict militar între Rusia şi NATO"

Trimiterea unor trupe europene în Ucraina înseamnă un conflict militar între Rusia şi NATO, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de publicaţia rusă Kommersant, referitor la afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Dmitri Peskov a precizat, potrivit sursei citate: "Ideea trimiterii unui contingent în Ucraina este un element nou, important, deoarece toate celelalte măsuri le ştim. Liderii occidentali au o gamă bogată de opinii cu privire la noua idee, chiar dacă nu există un consens cu privire la acest subiect. Mulţi menţin o evaluare sobră şi înţeleg riscurile. Măsura respectivă nu este în interesul ţărilor terţe, care trebuie să fie conştiente de acest lucru. În cazul în care UE şi NATO vor trimite trupe în Ucraina, ar trebui să vorbim nu despre probabilitatea, ci despre inevitabilitatea unui conflict militar între Rusia şi NATO".

Anterior, vicepreşedintele Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev a spus într-o postare pe o reţea de socializare că un posibil conflict militar între Rusia şi NATO ar fi o apocalipsă şi "sfârşitul tuturor", potrivit publicaţiei ruse Kommersant. Conform lui Medvedev, din cauza incomparabilităţii potenţialelor militare, Rusia va trebui să dea un răspuns asimetric. "Pentru a proteja integritatea teritorială a ţării noastre, vor fi folosite rachete balistice şi de croazieră cu focoase speciale", a menţionat Dmitri Medvedev.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Se continuă cu aceeași propagandă mincinoasă cum că Ucraina este scutul Europei, doar că acum se prognozează că Rusia ne va ataca peste 5-10 ani.

    Nimeni din acești jalnici oameni politici nu recunoaște că acest război fratricid se datorează în bună parte și lor. 

    Cât despre "vedetele" Boris Johnson și Victoria Nuland care au pus paiele pe foc, nimic. 

    Teama tuturor este că peste tot va bate Wind of change în acest an și îi va mătura așa numita "extremă dreaptă", o denumire falsă pe care, în adevărat stil bolșevic, o folosesc pentru partidele antisistem. 

    Nu știm cum va fi, dar mai rău de atât nu se poate. 

    A se vedea cazul Meloni in Italia unde propaganda nu o mai scotea din fascista, dar sistemul a pus-o repede cu botul pe lăbuțe. 

    Meloni a devenit brusc după ce a câștigat alegerile o adoratoare de Zele, mai ceva decât Ursula von der Pfizer. 

    Să sperăm că le va veni tuturor mintea la cap, inclusiv rușilor.

    Si inainte de primul război mondial, se vorbea despre mileniul păcii, dar vâlvătaia a început brusc pe nepusă masă. Și niciun istoric adevărat nu poate identifica cu certitudine cauzele concrete și reale.  

    1. Nu este clar la cauzele carui razboi te referi, dar atat WW1 cat si razboiul din Ucraina au cauze cunoscute cu certitudine, care iti sunt doar tie necunoscute.

      In cazul WW1, citeste un manual de istorie pentru scoala elementara! 

      In cazul Ucrainei, razboiul rusesc a fost declansat de rusi.  

      Cauza? 

      Completarea cuceririi din 2014 a Crimeei cu teritoriile est-ucrainene.

      Daca nu stii asta, inseamna ca ai pus botul la manipularea ruseasca. 

      Tu la ce televiziune te uiti? Moscova 1 cumva?

      evident ca da

      Ce îmi plac mie oamenii cu certitudini care se opresc la istoria din școală și biblioteca pentru toți copiii.

      Și doar si părintele Lenin a spus Învățați, Învățați, Învățați:)

      Degeaba. 

      Ai spus nimic, dupa ce spusesesi o prostie.

      Dar, bravo, ai coada sus! 

      Desi mi-ar place sa te pot contrazice trebuie sa iti dau dreptate! Aceasta situatie seamana foarte mult cu criza rachetelor din Cuba, din 1962. Si atunci americanii au declansat o blocada, logic si normal, pentru ca nu le convenea sa aiba rachete rusesti atat de aproape de ei. Ceea ce nu s-a aflat decat mult mai tarziu, a fost aceea ca miscare a rusilor a fost raspunsul la rachetele americate amplasate cu 6 luni inainte in Turcia! Iar acum este oarecum de inteles , cand dinclolo de gard , in Ucraina, si-ai bagat americanii Interesele, iar rusii se simt amenintati. Sau , ma rog, interesele lor.

      Plus luarea drepturilor de minoritari rușilor din Donbas, cetățeni de rangul 2.

      Dacă nu ma înșel, ONU a avut o declarație cum că ucrainenii (rușii mici) au făcut crime de război acolo. 

      Dacă ar fi pățit așa ceva americanii, nu ar mai fi rămas piatră pe piatră.

      Asta e realitatea, că ne place sau nu. 

    Pentru putini oameni un război este mană cerească, se îmbogățesc repede, iar pentru majoritatea înseamnă, moarte, distrugere pierderea unui apropiat, sărăcie, chin, și nu în ultimul rând poluare fără măsură, etc. ....deci grija mare ce dorim.

    1. O iedee, trasnita, esita din mintea octogenarei de la Paris si transmisa in miez de noapte uni visator.S viseaza in sec.XVII ,la comanda ostirilor ,cand REGATUL frantei era marea putere a europei

      Daca ala e visator, putler ce e?

      creator de cosmaruri... acelasi mediu oniric, nuanta diferita :)

    „Functie de evolutia lucrurilor ”ne zice Macron ceea ce inseamna o pozitionare in viitor daca Ucraina intra in retragere si rusii reusesc sa detina o granita pe Nipru .In acel moment toate natiunile NATO ce au in Ucraina un mare numar de cetateni ucrainieni nonnativi vor trebuie sa isi apare neamul .Abia atunci Rusia va fi somata de noi toti sa isi opreasca inaintarea singura alternativa a rusilor daca nu vor sa se confrunte cu trupele de linie (nu neaparat cele ale NATO ale acestor natiuni europene .Intreg flancul estic de peste 1200 de km plus Turcia ,care va fi si ea obligata sa intre in lupta , ca si Grecia dealtfel , atacat in acelasi timp de fortele unite ale acestor state de granita evident unite cu armata Ucrainei retrasa pe Nipru impreuna cu toti specialistii NATO ce deja ofera expertiza Ucrainei si impreuna cu trupele antrenate in Occident si cu formatiuni de militari din armatele private ale SUA si cei independenti , vor distruge aproape instantaneu fortele Rusiei .Rusia nu poate acoperi militar a astfel de granita .Avionale Rusiei de felul AWACS vor fi distruse ceea ce impiedica Rusia la a-si planifica etapele .Concomitent toate entitatile ce asigur aprovizionarea frontului aflate in proximitatea lui vor fi distruse .Cam asta a aratat si avertizat Macron daca rusii nu se potolesc .Linia rosie occidentala este Nipru .Avioanele Rusiei sunt si ele retrase dupa ce 10 avioane de ultima generatie au fost lovite .Ne intoarcem la ceea ce stiam inca de la inceput .Rusia va fi lasata sa cucereasca doar Dombas si Lugansk dupa care rachetele nucleare si de o parte si de alta vor asigura un teritoriu deja distrus si nelocuit ca si granita de separatie .Crimeea va deveni parte a Ucrainei REusia nemaiuavind nici un interes major pe masura ce flota rusa din marea neagra a devenit tinta .

    ...

    SUA si UE s-au folosit de China si de Rusia timp de zeci de ani .De la chinezi au luat munca cetatenilor foarte putin platita de care Occident iar de la Rusia au luat gazele si petrolul la pret foarte mic si datorita coruptiei si in cantitati extrem de mari ce nu au fost platite in integralitate niciodata .Ucraina, ce avea la acea data toate conexiunile cu Occidentul, a avut pe retea pierderi fals raportate atit de mari , evident si ele neplatite , ceea ce o data inteles de catre Rusia si China i-au obligat sa se uneasca repede spre a invinge Occidentul Nu s-au asteptat ca si la nivel militar coruptia sa fie si mai mare .In scripte era una pe teren era alta .Pe de alta parte raportarile tehnologice erau mincinoase si purtatoare de fals intelectual .”Armele noastre de ultima generatie sfideaza legile fizicii„ ne zicea Putin .Iar Trump in elenul sau intelectual ne arata cum si SUA are astfel de arme hidrosonice .Mai pe romaneste Putin si XI„ s-au trezit ca la dentist ” si ......si cu banii luati .Planul UE trece in alta etapa .Imensele sume de bani intra in lupta .Miliarde peste miliarde oferite atita timp cit este nevoie Ucrainei .Imprumuturi cu dobinda foarte mica luate in numele tuturor natiunilor din UE .600 de miliarde alocati doar pentru PNRR si inca tot atit pentru continuarea lui .Alte sute de miliarde sunt cheltuite pentru inarmare si inca alte mii de miliarde pentru reconstructia Ucrainei totul facut cu tehnologie din UE .NATO isi aduce si Finlanda si Suedia in parcursul sau militar .Germania si UE se inarmeaza acum cu tehnologii nucleare de ultima generatie .Ceea ce veti vedea in curind si tot la ceea ce vom fi martori refac Europa ca noua mare putere militara si Imperiul se va reintegra in vechile lui granite .Nu putem fi opriti de nimeni .Nimeni nu are nici banii si nici forta tehnologica de a creea o armata de la zero .

    Sper sa iesim cat mai curand din starea asta de nebunie temporara care este razboiul. Unde te duci undeva sa omori un om exact ca tine doar in alta uniforma, pe care nici nu il cunosti, pentru ca... nebunie temporara.

    Nu mai vorbesc de "lideri" care ar trebui sa le pese de viata soldatilor lor, si sa caute activ solutii de pace realiste. nici putin nici zelenscki nu se gandesc la viata soldatilor lor, asa ca ar trebui eliminati de la conducere . ambii. si sa vina unii cu mintea limpede. nu cucu , ma cred hitler si etc. 

    Toti liderii neaga vehement sa considere optiunea trimiterii de trupe terestre insa toata luna asta Ucraina a semnat acorduri de garantii de securitate unu la unu cu foarte multe state : cu UK , cu Franta , cu Italia etc .Deci se neaga orice implicare cu trupe Nato dar statele europene , inclusiv Romania negociaza ceva pe securitate cu UKR , asta poate sa insemne ca anumite state vor fi ....indemnate sa faca miscarea riscanta pe

    cont propriu .Poate ca asta e cauza tacerii asurzitoare de la Cotroceni ! 

    Sunt multe state care neoficial nu au trupe în Ucraina, inclusiv România are trupe.

    Ne ascundem de realitate pana intr- o noapte nu semai face zi în Europa cea dementa. 

    1. Nespalatii rosii sunt dementi

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6664
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1094
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8274
Gram de aur (XAU)Gram de aur352.3272

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb